Motivul banal care ne poate face să pierdem garanția pentru sticle! Vor fi respinse din cauza unei greșeli simple
Există câteva lucruri la care trebuie să fim atenți, atunci când mergem cu sticlele la aparatul de colectare, altfel, riscăm ca acestea să își piardă valoarea. Iar un detaliu minor, adesea ignorat de către români, este, de fapt, foarte important, atunci când mergem cu sticlele la aparat.
Sistemul de Garanție – Returnare a fost introdus cu succes și în țara noastră, iar în ultimele șase luni, se estimează că undeva în jur de 100 de milioane de sticle au fost returnate de către români. Astfel, în urma opririi inițiale a garanției, acest lucru înseamnă că s-au returnat aproximativ 10 milioane de euro.
Mai mult decât atât, există și unele supermarketuri care oferă chiar și 1 leu pe ambalaj, adică o sumă dublă față de cei 0,50 de bani, garanția standard pentru sticlele recilate. Cu toate acestea, există câteva lucruri la care trebuie să fim atenți, pentru ca aparatele de colectare să nu ne refuze sticlele. Iar un detaliu minor, ce ține de dopul acestora, poate face diferența!
Dopurile ne pot face să pierdem garanția
În primul rând, este important să știm că după ce am consumat lichidul din sticlă, aceasta trebuie golită complet, însă, este foarte important să nu o spălăm! Altfel, este posibil ca semnul de reciclare să se deterioreze, iar aparatele nu ne vor mai accepta sticla. De asemenea, mai este important și ca forma sticlei să rămână identică cu cea de pe raft, altfel nu va fi acceptată.
Chiar și dopurile pot avea un efect important asupra sticlei noastre! Mai precis, dacă acesta este strâns prea tare, forma sticlei se poate modifica ușor, iar aparatul nu o va mai accepta. Este important să strângem dopurile ferm, însă nu la maximum, pentru a putea primi garanția de 0,50 bani, or chiar și de 1 leu. Dacă cumva am pierdut dopul sticlei, trebuie să știm că aceasta poate fi returnată chiar și dacă acesta lipsește.
De la data de 3 iulie 2024, sticlele de plastic de unică folosință, ori cele din materiale compozite, vor trebui să aibă dopul atașat, dacă au o greutate de până la 3 litri.