O bătrână de 83 de ani a încercat să-și otrăvească ginerele cu mercur. Cum îi plănuise sfârșitul
Un caz bizar a lăsat fără cuvinte autoritățile din țara noastră! O bătrână de 83 de ani este acuzată că a încercat să își otrăvească ginerele cu mercur! Ancheta autorităților a arătat faptul că bătrâna vroia să ucidă toți membrii familiei.
Bărbatul, împreună cu fiul său de numai 18 ani, a fost nevoit să meargă de urgență la spital, după ce a ingerat o substanță care pare să fi fost mercur! Potrivit celor de la adevarul.ro, suspectă în acest caz șocant este chiar soacra bărbatului, o bătrână în vârstă de 83 de ani! Autoritățile ar fi găsit sticla cu substanța otrăvitoare asupra bătrânei, iar ancheta este în desfășurare.
Ba chiar mai mult decât atât, se pare că nu doar ginerele bătrânei îi intrase în vizor! Urme de mercur au fost găsite până și în mâncarea câinelui! După cum ne putem imagina, polițiștii au deschis deja un dosar penal pentru distrugere, cât și pentru violență în familie.
De asemenea, substanța ridicată de către autorități a fost deja trimisă către laborator, pentru analize.
O bătrână ar fi încercat să își otrăvească ginerele cu mercur
Se pare că toți membrii familiei care intrase în vizorul bătrânei au fost deja externați de la Spitalul Floreasca, unde le-au fost făcute mai multe analize amănunțite. În urma acestora, medicii i-au diagnosticat pe toți cu ingestie de mercur.
Se pare că cel care ar fi observat problema ar fi fost chiar bărbatul, care ar fi văzut în farfuria sa o substanță de culoare gri, care bănuia acesta, ar fi fost pusă acolo de către soacra sa.
„La data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 21:49, polițiștii orașului Bragadiru au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat de 48 de ani, că atât el cât și fiul său, în vârstă de 18 ani, ar fi fost intoxicați cu o substanță de culoare gri, găsită în mâncare.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat faptul că a existat un conflict intrafamilial, iar o femeie în vârstă de 83 de ani ar fi distrus un bun din locuință”, informa Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov.