Orașul din România care va avea apă de izvor la robinete! Proiectul impresionant va fi finalizat în 2024

11 decembrie 2023 18:38   Național

Vești bune pentru locuitorii unui mare oraș din țara noastră! La 58 de ani după ce a fost inaugurată actuala conductă de aducțiune, o nouă investiție uriașă va aduce apă de cea mai înaltă calitate locuitorilor orașului! Astfel, toți cei care stau în Craiova vor avea la robinete apă de izvor.

Noul fir urmează să pornească tocmai din județul Gorj, de la poalele munților Vâlcan. Proiectul urmează să aducă apă de munte, de cea mai înaltă calitate, locuitorilor din municipiul Craiova. Potrivit informațiilor oferite de către cei de la adevarul.ro, noua conductă are o lungime de peste 123 de kilometri și este realizată din PAFSIN, un material garantat pentru vreme de un secol întreg.

Costul lucrărilor la Firul II de aducțiune Isvarna – Craiova ajung la suma de 117 milioane de  euro și fac parte dintr-un proiect de amploare semnat tocmai în anul 2019. Valoarea totală a acestui proiect, intitulat „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020”, urcă la suma amețitoare de 445,8 milioane de euro și este cel mai de amploare proiect de acest gen de-a lungul continentului.

Un proiect uriaș va aduce apă de izvor craiovenilor

De asemenea, se mai dorește reabilitarea a undeva în jur de 27,4 kilometri de conductă, cât și construirea altor 94 de kilometri. Pe lângă aceste lucrări, autoritățile mai au în plan și amenajarea incintei de captare Isvarna, dar și o nouă stație de hipoclorit. Investiția a fost împărțită în 6 contracte de lucrări, iar unul dintre ele deja a și fost finalizat. La celelalte 5, progresul lucrărilor este de pest 90%, iar autoritățile spun că Firul II Isvarna – Craiova va putea fi pus în funcțiune din 2024.

„Pentru orice așezare, mică sau mare, rurală ori urbană, apa este condiția esențială de existență, iar calitatea ei determină, într-un procent important, și calitatea vieții locuitorilor.

De aceea, și noi, la Primăria Craiova, ne-am angajat cu toate forțele în acest efort comun de a aduce apă de izvor la robinetele craiovenilor, printr-un traseu de conducte și procese de epurare la standarde europene”, a spus Primarul Lia Olguța Vasilescu, potrivit sursei citate.

Mai multe