Orașul unde se mută tot mai mulți români! Prețurile sunt mai mici decât în Capitală
Este unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite orașe din țara noastră, iar tot mai mulți români aleg să se mute aici, în ultimul timp. Atât prețurile mult mai mici comparativ cu restul țării, cât și condițiile oferite fac din acest oraș unul foarte atractiv pentru românii în căutarea unei locuințe.
Mai precis, este vorba despre Iași, unde costurile sunt mult mai mici decât în Capitală, motiv pentru care acest oraș devine tot mai popular printre românii în căutarea unei case. În capitala Moldovei au fost vândute cu 70% mai multe locuințe comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, iar Elena, care și-a achiziționat o casă în acest oraș, este foarte mulțumită de prețurile din Iași.
„Am dat cam 60.000, plus 6.000 locul de parcare. Puţin, la ce preţuri sunt în acest moment. Se extinde Iaşiul şi avem multe zone care sunt aglomerate şi fiecare îşi caută în funcţie de priorităţi”, a mărturisit Elena, potrivit observatornews.ro.
Tot mai mulți români se mută în Iași
Într-un bloc finalizat și mobilat complet, un apartament de două camere se vinde în Iași cu aproximativ 80.000 de euro, în timp ce într-un bloc ce urmează să fie terminat spre finalul acestui an, prețul este și mai mic, de aproape 68.000 de euro. În același timp, un apartament cu o signură cameră costă doar 47.000 de euro.
Interesul românilor pentru locuințe în Iași a crescut enorm în acest an, iar această schimbare a fost o surpriză chiar și pentru agenții imobiliari! Iar printre motivele pentru care orașul a devenit atât de popular ar fi creșterea salariului mediu, dar și scăderea dobânzilor, care deja sunt sub 5% pe an.
„Anul trecut, pe sectorul de case, nu exista un prea mare interes, însă, din 2024, observăm un inters ridicat pe acest segment. 09.55 În special vara vin pentru achiziţii. Cumpără imobile pentru investiţii le închiriază. Este o creştere de la începutul anului, dar şi o creştere a preţurilor”, a declarat agentul imobiliar Dana Turcu.