Tatăl băiețelului de 1 an găsit înecat în Vaslui: „L-a luat cineva și l-a pus acolo”

3 mai 2022 13:58   Național

Părinții lui Nicolas, băiețelul de 1 an și două luni care a fost găsit înecat în albia unui pârâu dion Vaslui, nu se împacă deloc cu idea că fiul lor a ajuns singur în locul acela. Încă în stare de șoc, aceștia se roagă pentru sufletul copilașului lor, dar și ca vinovatul să fie găsit. 

Cum a dispărut băiețelul din casă rămâne un mister în continuare. La 1 an și două luni, Nicolas abia învăța să meargă singur, preferând să se miște tot de-a bușilea când nu avea un ajutor lângă el. Având în vedere acest aspect, dar și faptul că era agitație în comună, fiind sărbătoare, deci copilul ar fi putut fi văzut pe stradă, părinții se întreabă în continuare: cine i-a făcut rău băiețelului?

„Eram acasă și nu știu cum a dispărut deodată de acasă. Doar dormea și deodată nu mai era! Cred că l-a luat cineva și l-a lăsat acolo, că nu știu cum s-a întâmplat! Când am început să-l căutăm, de acolo am început, de sub pod! Putea să-l vadă cineva când se târa dacă era singur, dar eu zic că nu, că l-a luat cineva și apoi l-a lăsat acolo! E ceva ciudat”, spune tatăl lui Nicolas, conform vremeanoua.ro

„Nu avea cum să ajungă în râpă singur”

Copilașul a fost găsit mort în seara de duminică, 1 mai, la aproximativ 500 de metri de locuință. Medicii legiști au efectuat necropsia și au concluzionat că micul Nicolas a murit înecat în pârâul unde a fost descoperit. Ciudat este și faptul că acel pârâu era uscat, iar copilul a fost găsit înecat, cu capul în jos, în singurul loc în care avea puțină apă.

Nu pleca copilul singur, pentru că el când se mai trezea și noi eram pe afară, cu treaba, cum e pe la țară, el nu pleca, plângea după noi! Îl auzeam și veneam repede la el. Dar acum nu s-a auzit nici plâns, nimic! Când a verificat mama, nu mai era! Nu știu… Deocamdată nu cred că a murit așa singurel, că nu avea cum să ajungă în râpă acolo, singurel, sub pod, fără să se lovească, fără să se zgârie, nimic! Eu zic că l-a luat cineva și l-a aruncat acolo, altfel nu pot să-mi explic cum a putut să moară așa”, a mai spus tatăl copilului. 

Primăria ajută familia distrusă de durere 

Familia își va înmormânta copilul ajutat de Primăria din Fruntișeni, care deja le-a acordat un prim ajutor material. Poliția continuă cercetările, pentru a se stabili cu exactitate cum s-a derulat evenimentul tragic, soldat cu decesul micuțului.

Reamintim că duminică, toată suflarea din Fruntieni l-a căutat pe Nicolas, micuțul de numai 1 an și două luni, care dispăruse din locuință la nici un sfert de oră de când mama sa l-a culcat într-o cameră și a apoi a ieșit, lăsându-l singur. Alarma s-a dat în jurul orei 17.30, după ce familia îl căutase deja în împrejurimi. 

Imediat, polițiști, jandarmi, localnici, rude au început să răscolească peste tot. Abia după 3 ore, băiețelul a fost găsit fără viață sub un pod, aflat la 500 de metri de locuință. Trupul copilului zăcea cu faţa în apa unui pârâu.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Mai multe