Peştera Sfântului Andrei devine «Bethleemul românesc», pe 30 noiembrie

28 noiembrie 2022 23:25   Național

Mâine, 30 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl cinsteşte pe primul apostol chemat de Iisus să-i urmeze: Sfântul Andrei, ocrotitorul României! Ca în fiecare an, la Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei din localitatea Ion Corvin (Constanţa) are loc cel mai mare pelerinaj din Dobrogea, scrie adevarul.ro. Aici, într-o peşteră, s-ar fi adăpostit apostolul Andrei.

Cum vii dinspre Călăraşi, pe DN 3, dacă treci Dunărea cu bacul la Ostrov, apoi mergi aproximativ 40 km către Constanţa, ajungi la Mănăstirea Sfântului Apostol Andrei. Aici, mâine se va ţine o slujbă specială în ziua de Sfântul Andrei, ce va fi oficiată de Arhiepiscopul Tomisului alături de care vor veni şi alţi ierarhi invitaţi.

De asemenea, scena amenajată în apropierea bisericii va fi plină de preoţi din judeţul Constanţa, informează adevărul.ro. Credincioşii, care vin aici în număr mare (de ordinul miilor, uneori depăşind chiar şi zece mii), se vor putea închina la moaştelor Sfântului Andrei şi vor putea intra în peştera despre care tradiţia spune că l-ar fi adăpostit devenind, astfel, primul locaş de cult de pe teritoriul ţării noastre. Arhiepiscopul Teodosie numeşte acest loc „Bethleemul neamului românesc”.

În ultimii doi ani, în jurul pelerinajului de la Peşteră a fost multă agitaţie şi scandal deoarece regulile sanitare impuse de pandemie au fost sfidate de IPS Teodosie. Mai întâi, în 2020, când pelerinajul era interzis, episcopul a cerut public oamenilor să vină acolo. Apoi, în 2021, când masca era obligatorie, nimeni nu a purtat-o.  

În primăvara anului 1943, peştera şi izvoarele au fost redescoperite de preotul Constantin Lembrău, împreună cu Jean Dinu, teolog şi jurist cu studii la Sorbona. În acelaşi an s-au început lucrările de amenajare a peşterii şi a incintei. La intrarea în peşteră s-a ridicat o faţadă din zid de piatră tencuită în exterior, iar în faţa peşterii s-a amenajat un platou pentru slujbe. Greutăţile războiului au dus însă, încetul cu încetul, la uitarea peşterii şi la intrarea ei în ruină. Abia în cursul anilor 1986-1989, prin grija arhiereului Lucian Florea, pe atunci vicar episcopal la Galaţi, au fost curăţate intrarea şi interiorul peşterii.

În vara anului 1990, s-au ridicat chilii, un paraclis, iar la 17 octombrie 1993 s-a pus piatra de temelie a bisericii mari. Aici a fost adusă o părticică din moaştele sfântului, aflate în Grecia.

Procesiune la Galaţi

La Galați au început deja festivitățile religioase prilejuite de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul Galațiului de 30 de ani și al întregii țări. Duminică seară a avut loc o procesiune în cadrul căreia au fost purtate moaștele Sfântului Paisie, aduse de la Mănăstirea Neamț, și ale Sfântului Andrei. Peste 450 de preoți și o mie de credincioși au așteptat să ajungă racla. Moaştele au fost purtate pe un baldachin ornat cu flori, până în catedrala arhiepiscopală, conform stirile protv.ro.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Mai multe