Șocant! O localitate din România nu are apă potabilă la robinet. Ce spun autoritățile
În condițiile în care chiar și cele mai banale produse par să coste o mică avere, românii încearcă să facă tot posibilul pentru a tăia cât mai multe cheltuieli. Iar o modalitate simplă de a face acest lucru este să bem apă de la robinet și să nu o mai cumpără din magazin. Din păcate, într-o localitatea din județul Giurgiu, apa de la robinet este un adevărat pericol pentru sănătate.
Din păcate, în unele zone din țară, apa de la robinet nu este un răspuns logic la care putem ajunge atunci când vrem să eliminăm din cheltuieli. Dimpotrivă, această apă poate fi un adevărat risc pentru sănătate, la care nu ar trebui să ne expunem prea des.
În mai multe localități din județul Giurgiu, apa de la robinet nu are deloc o calitate prea bună. De exemplu, în Chiriacu, apa este mai dură de 30 de grade germane, iar în Gogoșari, din cauza faptului că a scăzut pânza freatică, nu poate fi furnizată apă decât 7 ore pe zi.
Localitatea unde apa nu este potabilă
Însă, există și o localitate unde apa are o calitate atât de scăzută încât nici măcar nu este considerată a fi potabilă.
„Sunt probleme la Mihăileşti, unde am fost nevoiţi să declarăm apa nepotabilă datorită amoniului, iar un foraj are şi nitraţi. Din cele trei foraje vechi de mică adâncime unul a rămas complet fără apă şi numai poate fi utilizat, la altul au apărut nitraţii, iar cele patru foraje noi au amoniu.
A fost foarte greu să gestionăm situaţia şi a trebuit să declarăm apa nepotabilă acolo, o folosesc doar în scop menajer şi avem şi o reducere a preţului în localitate cu 30 la sută din această cauză”, a explicat, potrivit observatornews.ro, Bogdan Băcanu, șeful Centrelor Zonale din cadrul Apa Service Giurgiu.
Apa din municipiul Giurgiu este foarte bună
Însă, chiar în municipiul Giurgiu, lucrurile stau cu totul altfel! Aici, apa are o calitate extrem de bună, așa că poate fi băută fără griji de locuitori.
„Ph-ul apei de la robinet, la Giurgiu, este de 7,3 faţă de ph-ul ideal de 7,7, cantitatea de impurităţi este de 1,2 în condiţia în care nu trebuie să depăşească 5 unităţi, la nitraţi şi nitriţi, la Giurgiu, valoarea este foarte mică”, mai spune Băcanu.