Temperaturi de vară la început de noiembrie! Vremea o ia razna complet

5 noiembrie 2023 7:35   Național

Deja înaintăm tot mai adânc în luna noiembrie, însă, dacă ne uităm doar la temperaturile din termometre, putem avea impresia că încă ne aflăm la final de vară! În această duminică (5 noiembrie), vom avea parte de o zi caldă, în care temperaturile vor fi peste normalul acestei perioade.

După cum putem vedea, deja începem să înaintăm tot mai adânc în luna noiembrie, dar, dacă ne uităm doar la temperaturile din termometre, putem avea impresia că încă ne aflăm la final de vară! Potrivit informațiilor oferite de către cei de la adevarul.ro, în această duminică (5 noiembrie), vom avea parte de o zi caldă, în care temperaturile vor fi peste normalul acestei perioade.

Maximele vor fi cuprinse între 12 și 25 de grade Celsius, cele mai ridicate fiind în Lunca Dunării și în sud-estul țării, în timp ce minimele vor fi între 4 și 15 grade. La Constanța, Brăila, Tulcea, cât și la Galați, vom avea vreme neobișnuit de caldă pentru această perioadă, iar temperaturile vor fi de 24 - 25 de grade. În ce privește regiunile montane și intracarpatice, se pare că ne putem aștepta la înnorări și la ploi ce se vor extinde, iar izolat putem avea arte chiar și de descărcări electrice.

Vreme de vară la început de noiembrie

În privința vântului, putem avea parte de intensificări în zona montană, unde se poate ajunge chiar la 70 – 80 km/h, pe creste. De asemenea, în părțile de vest ale României, cât și cele nord-vestice, cât și local în cele centrale și estice, vântul poate ajunge la 45 – 55 km/h.

În ce privește vremea din Capitală, în această duminică vom avea parte de temperaturi ridicate, mult peste valorile normale pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, putând să ne așteptăm la înnorări doar pe timpul nopții, cânt poate și ploua slab.

Așa că, dacă dorim să profităm de vremea frumoasă pentru a ieși la o plimbare prin oraș, ziua de astăzi ne oferă o oportunitate perfectă!

Mai multe