Ți se rupe inima! Ce au făcut copiii Alexandrei Ivanov, după ce mămica din Botoșani a murit în spital
Moartea Alexandrei Ivanov (25 de ani) a îndurerat o întreagă țară. Femeia și-a pierdut viața în Spitalul din Botoșani, unde era internată pentru a-l aduce pe lume pe cel de-al patrulea copil. Neglijența și indiferența cadrelor medicale și-au spus cuvântul. Acum, copiii Alexandrei au aprins lumânări în fața Prefecturii, locul unde s-a format un altar.
Imaginile emoționante cu micuții Alexandrei fac înconjurul Internetului și stârnesc atât compasiune pentru durerea lor, cât și revoltă față de nepăsarea medicilor.
Imagini dureroase cu copiii Alexandrei Ivanov
Pe data de 11 septembrie, Alexandra ar fi împlinit frumoasa vârstă de 26 de ani, dar ar fi celebrat și 7 ani de căsătorie cu soțul ei. Familia și apropiații au mers la mormântul tinerei, iar fratele ei a postat pe Facebook imagini dureroase cu nepoțeii lui, care aprind lumânări în memoria mamei lor.
Familia Alexandrei cere despăgubiri
Cazul Alexandra va rămâne pentru mult timp în istoria țării noastre ca drept încă un eșec din partea celor care au jurat că vor lupta pentru viața și sănătatea noastră. Alexandra a fost victima indiferenței, căci a ajuns să moară după mai multe ore de agonizare pe patul spitalului din Botoșani.
În ciuda faptului că se afla deja în spital, Alexandra a murit în urma unei hemoragii în timpul sarcinii. Deși avea nevoie imediată de ajutor, a fost lăsată să sufere până la ultima suflare. Acum familia cere despăgubiri, întrucât mama Alexandrei nu se poate întoarce în câmpul muncii, fiind nevoită să se îngrijească de nepoții care au rămas fără mamă.
„Vă dați seama că micuții au nevoie și de o figură maternă, sunt niște probleme. Mama Alexandrei e asistentă nu poți să o scoți in câmpul muncii. Sunt trei copii nu poți să stai doar după program cu ei. Am vorbit cu protecția copilului am încercat să se găsească soluții. Foarte mult s-a implicat și adresez mulțumiri ministrului Familiei”, a explicat avocata familiei Ivanov, potrivit informațiilor apărute în presă.