Tot mai mulți români lucrează în acest domeniu! Specialiștii spun că numărul angajaților va crește

31 mai 2024 18:30   Național

O industrie din țara noastră trece printr-o perioadă foarte bună, iar numărul angajaților urmează să crească semnificativ. Specialiștii estimează că în următorii doi ani, numărul angajaților din industria de outsourcing urmează să crească cu 10%. Astfel, ar fi vorba despre 200.000 de oameni care lucrează în acest domeniu.

Numărul angajaților din industria de outsorcing este în creștere, iar în următorii doi ani, se estimează că aproximativ 200.000 de români vor lucra în acest domeniu. Astfel, ar fi vorba despre o creștere a numărului angajaților cu 10%. Cu toate acestea, resursa umană, cât și disponibilitatea acesteia, rămâne o problemă pentru această industrie.

„Resursa umană şi disponibilitatea acesteia continuă să fie cea mai mare provocare pentru sector, perspectivele de creştere fiind precaute în această direcţie. Cel mai recent raport al ABSL estimează o creştere de 10% pentru următorii doi ani, estimându-se ca un număr de aproximativ 200.000 de angajaţi la nivel naţional să fie atins la sfârşitul acestei perioade. Competiţia pentru resursa umană rămâne la un nivel ridicat, mai ales pentru poziţiile care necesită experienţă crescută”, a explicat Cătălin Iorgulescu, potrivit observatornews.ro.

Tot mai mulți români lucrează în industria de outsorcing

De asemenea, o altă provocare pe care această industrie trebuie să o depășească este fidelizarea angajaților. Creșterea fiscalității în acest an a avut un efect negativ asupra bugetelor, cât și politicilor HR. Potrivit datelor, industria serviciilor pentru afaceri a generat venituri de aproximativ 9 miliarde de euro. În plus, acest sector contribuie la PIB-ul țării noastre, fiind vorba despre o contribuție peste media europeană.

Însă, țara noastră nu este singura care dorește să profite de pe urma acestui sector, România fiind în competiție și cu alte țări europene. „Costul forţei de muncă, politicile fiscale legate de salarii şi nivelul de educare al forţei de muncă influenţează pe termen mediu şi lung competitivitatea României pe piaţa mondială.

Reducerea facilităţilor fiscale, precum şi creşterea taxelor pentru salarii sau beneficii reduc puterea de cumpărare a angajaţilor, iar creşterea profesioniştilor din această industrie şi menţinerea lor în România reprezintă garanţia viitorului nostru”, a mai explicat Cătălin Iorgulescu.

Mai multe