Tradiții și obiceiuri de care nu trebuie să uiți în Sâmbăta Mare. Ce se face în ultima zi din Post

4 mai 2024 7:46   Național

Deja ne aflăm în Sâmbăta Mare, ziua care semnifică momentul în care trupul lui Iisus Hristos a fost pus în mormânt. Fiind și ultima zi din Postul Paștelui, există nenumărate tradiții pe care credincioșii le vor respecta, de-a lungul acestei zile.

Sâmbătă Mare este ultima zi din Post, iar pentru creștinii ortodocși, acesta este și momentul în care vor face ultimele pregătiri pentru Paște. Potrivit tradițiilor, se obișnuiește ca în această zi să fie sacrificat mielul pentru sărbătoare, acest animal fiind simbolul lui Iisus Hristos, pentru credincioși. Conform tradiției, atunci când Iisus a murit pe cruce pentru ca omenirea să fie mântuită, el a devenit cunoscut drept „Mielul lui Dumnezeu”.

În Sâmbăta Mare urmează să fie pregătite și preparatele pentru Paște, iar în mod tradițional, de pe mesele românilor nu vor lipsi drobul, friptura, stufatul, borșul, toate din carne de miel. Cu toate acestea, tradițiile din țara noastră spun că nu mâncarea este preocuparea principală din această zi, ci primenirea hainelor.

Tradițiile din Sâmbăta Mare

De-a lungul Postului, se obișnuia ca gospodinele din țara noastră să croiască cămăși noi, pentru întreaga familie. Acestea ar trebui să fie purtate în ziua de Paște, potrivit tradițiilor. În același timp, în seara aceasta se va pregăti și coșul pentru biserică.

În el trebuie să punem diverse preparate tradiționale, cum ar fi ouă roșii, pască, cât și cozonac. În unele regiuni din țară putem observa că în coș se mai pune și slănină, șuncă, zahăr, făină, sare, usturoi, busuioc, cât și cârnați. Mai putem pune în coș și o coptură în formă de miel.

Peste preparatele pe care le vom pune în coș trebuie să punem un ștergar, iar înainte de miezul nopții trebuie să mergem spre biserică, unde credincioșii vor primi lumină. Aceasta simbolizează Învierea Domnului, iar la finalul slujbei, mulți oameni merg către cimitir, pentru a aprinde lumânări. Astfel, conform tradiției, Învierea Domnului este vestită și celor de dincolo.

Sâmbătă seara, Lumina Sfântă de la Ierusalim este adusă și în țara noastră, unde va fi distribuită fiecărei parohii.

Mai multe