#Război Ucraina-Rusia

Trei specialişti români, explicații despre cum poate câştiga Ucraina războiul

27 februarie 2022 19:18   Național
Ultima actualizare:

Propaganda lui Vladimir Putin a anunţat că armata rusă şi-a atins obiectivele pe front, dar lucrurile nu stau deocamdată aşa. Chiar dacă Rusia ar câştiga bătălia pentru Kiev, pe termen lung va fi, cel mai probabil, învinsă. Hari Bucur-Marcu, analist militar, Valentin Naumescu, profesor universitar de relaţii internaţionale, şi Marius Ghincea, expert în politici publice, explică pentru Adevarul.ro de ce Rusia va pierde pe acest război.

Valentin Naumescu, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) Cluj, spune că „un dictator e gata să suporte mai multe costuri, fiindcă nu-i pasă de calitatea vieţii ruşilor de rând. Pe termen lung, sperăm însă ca Ucraina şi lumea liberă să câştige acest război. Când spun pe termen lung, înseamnă că evaluarea se face după 8-10 ani. Eu sunt convins că, pe termen lung, Rusia va pierde războiul din Ucraina”.

Hari Bucur-Marcu crede că începutul sfârşitului pentru Rusia va fi când liderul de la Kremlin va pierde sprijinul oligarhilor. „Putin încă are suportul elitelor, dar vă daţi seama că absolut toţi marii oligarhi ai Rusiei, care deţin 90% din puterea economică a ţării, nu-şi doresc noi sancţiuni. Toţi au averile în Occident, toţi vor să meargă la Monaco, să iasă cu iahturile în Mediterana şi să se plimbe cu avioanele personale în lume, nu să stea blocaţi în Rusia”, consideră analistul.

Marius Ghincea, profesor la Universitatea Johns Hopkins din SUA, vine cu o altă idee. „Mi se pare că toată lumea se concentrează foarte mult pe SWIFT, ca şi cum eliminarea băncilor ruseşti din sistemul de mesagerie îl va face pe Putin să-şi reconsidere decizia. Omul tocmai a invadat o ţară, provocând cel mai important război european din ultimii 70 de ani. Credeţi că o să îi pese aşa mult de SWIFT?

Dacă Occidentul vrea să altoiască financiar Rusia, ar trebui să i se blocheze accesul Băncii Naţionale la propriile rezerve internaţionale şi să-i interzică accesul la pieţele internaţionale. Asta ar lovi imediat şi dureros economia rusească, ducând la un colaps monetar şi economic”, spune Ghincea.

SUA şi Uniunea Europeană au anunţat deja decizia de a elimina Rusia din reţeaua internaţională de comunicaţii bancare, cu precizarea că depozitele Băncii Centrale a Rusiei vor fi „paralizate”.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google NewsFacebook și Instagram!  

Mai multe