Un nou proiect de lege ar putea strânge milioane de lei pentru buget. PSD vrea să elimine pensiile speciale ale parlamentarilor

6 iunie 2023 18:19   Național

Un nou proiect de lege propus de către PSD ar abroga pensiile parlamentarilor, în încercarea eliminării nedreptăților din sistemul de pensii din țara noastră. Potrivit susținătorilor acestei legi, intrarea în vigoare a acestei propuneri ar „reașeza pe baze solide” întreg sistemul de pensii din România.

Parlamentarii PSD au propus colegilor lor un nou proiect de lege, care, potrivit acestora, ar putea elimina nedreptățile din sistemul de pensii din țara noastră, potrivit informațiilor oferite de către Digi 24.

Mai precis, modalitatea prin care s-ar putea rezolva aceste probleme este prin eliminarea pensiilor parlamentarilor. Aceștia beneficiază în acest moment de o indemnizație pentru limita de vârstă, începând cu anul 2015, însă, ei au posibilitatea de a încasa și pensia obișnuită de vârstă, în același timp.

Potrivit textului acestui nou proiect de lege depus de către cei de la PSD, necesitățile României de după pandemia de COVID-19, cât și oprtunitatea de a acesa fondurile PNRR, necesită o serie de reforme de-a lungul țării. Iar potrivit inițiatorilor acestei legi, una dintre cele mai importante astfel de reforme ar trebui să fie în privința pensiilor, pe care aceștia doresc să le reașeze pe „baze solide”.  

Proiectul de lege a fost inițiat de către parlamentarii PSD

Mai departe în textul proiectului de lege, parlamentarii PSD vorbesc despre necesitatea diverselor măsuri legislative care ar șterge nedreptățile din sistemul de pensii, iar printre acestea se numără și indemnizația pentru limită de vârstă a parlamentarilor. Inițiatorii legii spun că, în contextul problemelor economice și geo-politice globale, conducerea țării trebuie să dea dovadă de respect pentru banul public, pentru a recâștiga încrederea populației în instituțiile publice ale statului, mai ales în Parlament.

Potrivit parlamentarilor PSD, economiile făcute de o eventuală intrare în vigoare a acestei legi nu sunt deloc unele neglijabile. Mai precis, este vorba despre o sumă potențială undeva în jurul a 19 milioane de lei, care ar urma să intre în bugetul țării. Inițiatorii proiectului spun că plătirea indemnizațiilor către parlamentari pune o presiune serioasă pe bugetul național.

Mai multe