Un profesor cu 40 de ani vechime va avea o pensie imensă, conform noii legi. Despre ce sumă este vorba

18 noiembrie 2023 13:54   Național

Un profesor care a stat peste 40 de ani la catedră ar putea avea parte, din anul 2024, de o pensie mult mai mare decât cea din prezent. Există o singură condiție. Click! îți spune care este aceasta.

Calculul se face destul de simplu și orice cadru didactic poate afla suma cu care va ieși la pensie dacă a stat minim 20 de ani la catedră și a contribuit, totodată, 25 de ani la Casa de Pensii.

Noua lege a pensiilor a fost adoptată, săptămână aceasta, de Senat, în regim de urgență, și luni urmează să fie votată de Camera Deputaților. Ea confirmă indexarea de 13,8% la 1 ianuarie, dar și un nou mod de calcul, care se va aplica din 2024. Toate categoriile sociale vor primi bani în plus la recalculare, iar unii profesori s-ar putea să se trezească, după o viața de muncă, cu o surpriză.

Cu 40 de ani la catedră, un profesor este avantajat

Dar, să revenim la profesori. Cadrele didactice cu peste 40 de ani la catedră deoarece primesc puncte bonus consistente. Noua pensie va fi mai mare cu 25,18% decât cea actuală

Șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, a prezentat exemplul unui bărbat, profesor, cu stagiu de cotizare de 44 de ani, 8 luni și 22 de zile, cu 91 de puncte realizate: „Pensia va ajunge la 7.471 de lei/lună la 1 ianuarie 2024, iar de la 1 septembrie va ajunge la 8.216 lei/lună.

Aceste puncte bonus acordate sunt foarte importante, sunt substanțiale și cresc foarte mult pensia.

Cum se acordă aceste puncte de stabilitate:

- 0,50 puncte/an, pentru anii din intervalul 26 - 30 de rămânere în muncă, inclusiv;

- 0,75 puncte/an, pentru anii din intervalul 31 - 35, inclusiv;

- 1 punct/an, pentru anii din intervalul 36 -40 ş.a.m.d.

- 1,25 puncte/an pentru 40-45 de ani.

Cum profesorii stau mai mult la catedră, ei primesc punctele de stabilitate de mai sus, care sunt în cazul unui profesor cu 44 de ani vechime 16 puncte. Aceste puncte se înmulțesc cu 81 valoarea punctului de referință și rezultă un bonus de aproape 1.300 lei.

Aceste puncte de fidelitate (de stabilitate în lege) fac diferența”, a spus și Daniel Baciu, la Antena 3.

Mai multe