Vacanța de iarnă 2023-2024. Data la care vor lua liber elevii și când se întorc la școală
Ca în fiecare an, copiii așteaptă cu nerăbdare sosirea sărbătorilor de iarnă, iar odată cu ele și zilele libere de la școală. În acest an, elevii vor avea parte de o pauză mai lungă de la cursuri. Vacanța de iarnă va avea 17 zile, ultima zi în care aceștia se vor duce la școală va fi de 22 decembrie.
Tocmai ce au ieșit din minivacanța de 4 zile de Sfântul Andrei și 1 Decembrie și se pregătesc de vacanța de iarnă. Elevii vor avea cinci vacanțe în anul școlar 2023 - 2024, potrivit anunțului oficial făcut de Ministerul Educației.
Cele 4 module din acest an școlar
Anul acesta, vacanța de iarnă durează două săptămâni. Mai exact, școlarii și liceeni vor intră în liberul din această iarnă la data de 23 decembrie 2023. Cursurile vor începe pe 8 ianuarie 2024, odată cu debutul modulului trei. Iată cum este structurat pe module anul școlar 2023-2024:
· Modulul II a început luni, pe 6 noiembrie și se va încheia vineri, 22 decembrie.
· Modulul III începe luni, 8 ianuarie 2024 și se încheie vineri, 9 februarie 2024. La decizia inspectoratelor școlare județene sau al municipiului București, în urma consultării cu elevii, părinții, reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, acest modul se poate încheia vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024.
· Modulul IV începe luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene sau al inspectoratului municipiului București, după caz, și se încheie vineri, 26 aprilie 2024.
· Modulul V începe miercuri, 8 mai 2024 și se încheie vineri, 21 iunie 2024.
De asemenea, elevii vor avea alte trei vacanțe în anul 2024. O săptămână liberă în perioada 12 februarie - 3 martie, care va fi luată în funcție de ceea ce decid Inspectoratele şcolare judeţene şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, vacanța de primăvară, care va include și sărbătoarea Paștelui, în intervalul 27 aprilie - 7 mai, urmând ca elevii să intre în vacanța de vară din data de 22 iunie, care se va încheia pe 8 septembrie.
Zile libere legale
· 25 decembrie 2023 - Prima zi de Crăciun;
· 26 decembrie 2023 - A doua zi de Crăciun;
· 1 ianuarie 2024 - Prima zi a noului an;
· 2 ianuarie 2024 - A doua zi a noului an;
· 6 Ianuarie 2024: Boboteaza;
· 7 Ianuarie 2024 - Sfântul Ioan Botezătorul;
· 24 ianuarie 2024 - Ziua Unirii Principatelor Române;
· 1 mai 2024 - Ziua Muncii;
· 5 mai 2024 - Prima zi a Paștelui ortodox;
· 6 mai 2024 - Cea de-a doua zi de Paște;
· 1 iunie - Ziua Copilului;
· 5 iunie 2024 - Ziua Națională a învățătorului.
Programele Școala Altfel și Săptămâna Verde vor avea loc în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024. Fiecare școală va decide cum dorește să fie planificate. Anul școlar 2023-2024 se va încheia pe 31 august. Excepții sunt clasele a XII-a și a XIII-a de la seral, care vor termina cursurile pe 7 iunie. De asemenea, pentru clasa a VIII-a, școala de va încheia pe 14 iunie 2024, iar pentru clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică, şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 28 iunie 2024, potrivit digi24.ro.