Unde merg românii în vacanța de iarnă! Destinațiile preferate de turiști în 2023
Deja ne apropiem cu pași repezi de începutul iernii, iar românii se pregătesc să plece în vacanță și să se bucure de sărbători alături de familie, înconjurați de locuri de vis. Hotelierii din țara noastră deja au lansat nenumărate oferte, pentru a atrage românii la munte.
După cum putem vedea, deja ne aflăm în a doua jumătate a lunii noiembrie, iar iarna se apropie cu pași repezi de noi. Ei bine, potrivit informațiilor oferite de către cei de la adevarul.ro, se pare că hotelierii de la munte deja se întrec în oferte, pentru a atrage românii care vor să se bucure de sărbători pe pârtie, înconjurați de zăpadă.
De exemplu, un pachet turistic în Predeal, pentru minivacanța de 1 Decembrie, pentru 3 nopți, costă de la 1.517 de lei pe persoană (la un hotel cu 4 stele) până la doar 838 de lei pe persoană (la un hotel cu 3 stele). În același timp, la Băile Felix, tarifele variază între 1.403 de lei pe persoană, la un hotel cu 4 stele cu pensiune completă, până la 911 de lei, un pachet cu demipensiune.
Cât ne vor costa vacanțele în această iarnă
Iar cum deja trebuie să începem să ne gândim și la Crăciun, românii care își doresc să petreacă sărbătorile le munte trebuie să știe că prețurile pot varia destul de mult! De exemplu, la Sinaia, la un hotel cu 4 stele va trebui să scoateți din buzunar 1.607 de lei pe persoană, pentru un sejur de trei nopți, cu masă festivă și cine tradiționale. În același timp, la un hotel de 3 stele, prețul scade considerabil, la numai 728 de lei, pe persoană.
Iar cum nu putem uita de Revelion, în Poiana Brașov, prețurile pot fi extrem de piperate, în funcție de condițiile pe care le doriți. De exemplu, la un hotel de 3 stele, o persoană va trebui să scoată din buzunar undeva în jur de 1.415 lei, pentr un sejur. La polul opus, dacă vreți să stați într-o suită cu cine festive, muzică live, cât și alte condiții de lux, prețul urcă până la 5.691 de lei!