Vești proaste pentru toți bugetarii! Ce se întâmplă cu salariile lor în 2024
Bugetarii primesc vești foarte proaste din partea Executivului. Salariile angajaților din sectorul public vor fi înghețate în anul următor.
Guvernul a impus interdicția de a stabili drepturi salariale suplimentare față de cele deja stabilite în legislația în vigoare.
Ordonanța de urgență, referitoare la raportarea datoriilor de către instituțiile publice, a fost adoptată în ședința de Guvern din 16 noiembrie. Acest act normativ prevede că, începând de la data în care intră în vigoare, conducătorii autorităților/instituțiilor publice, care sunt ordonatori de credite, nu mai au dreptul să emită acte administrative pentru stabilirea de drepturi salariale suplimentare față de cele reglementate deja în legislația specifică în vigoare.
În consecință, instituțiile publice, indiferent de forma lor de organizare sau finanțare, nu vor mai putea raporta datorii sub forma unor drepturi salariale stabilite prin acte administrative emise de conducătorii acestora, care depășesc cadrul legislativ existent, iar sumele implicate vor fi considerate plăți restante.
Ce scop are înghețarea salariilor bugetarilor, în 2024
Această măsură are scopul de a rezolva situații tensionate, în prezent ,la anumite instituții publice, permiâându-le să-și continue activitatea conform scopului pentru care au fost create.
Eventualele fonduri alocate în contabilitatea instituțiilor publice pentru datorii către personal, reprezentând drepturi salariale stabilite în plus față de cele reglementate de legislația specifică în vigoare, și contribuțiile aferente acestora, vor fi anulate la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență.
La 25 octombrie, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a menționat că noua lege a salarizării va introduce grile unice de salarizare pentru angajații din sectorul public și va include și o componentă care să țină cont de performanța fiecărui dintre cei peste 1,3 milioane de salariați.
Legea propune o ierarhizare a posturilor pe o scară de la 1 la 12, unde 1 corespunde paznicului, iar 12 - președintelui țării. Posturile de la gradul 4 includ, de exemplu, polițistul local, economistul și asistentul maternal, cu studii medii sau superioare.
În categoria 7 sunt incluși inspectori vamali, lectori universitari și criminaliști. Salariul bugetarilor va fi determinat în funcție de grad, având o componentă fixă și una variabilă, influențată de performanța acestora, scrie adevarul.