Acestea sunt cele mai sănătoase și delicioase alternative la zahărul alb din comerț

8 februarie 2022 17:45   Sănătate
Ultima actualizare:

Zahărul alb din comerț este nociv pentru organism, de aceea specialiștii recomandă alternative sănătoase, dar care încântă papilele gustative.  

Zahărul alb din comerț este considerat de mai mulți ani o adevărată otravă pentru organism, în contextul în care oamenii consumă din în ce mai multe dulciuri procesate de tip fast food. 

Cercetătorii trag un semnal de alarmă și asupra îndulcitorilor artificiali, care sunt cel puțin la fel de dăunători ca și zahărul alb. Îndulcitorii artificiali, cum ar fi zaharina sau aspartamul, au fost asociați tumorilor canceroase și altor boli cronice ale sistemului digestiv. 

Potrivit specialiștilor, zahărul alb din comerț, care este produs din trestie de zahăr, poate fi înlocuit cu succes de zahărul brun, miere, siropul de arțar și chiar zahăr de cocos.

Zahărul din cocos este mai puțin cunoscut românilor, însă el este folosit de mii de ani în cultura gastronomică din regiuni exotice, precum Asia de Sud și Sud-Est, Indonezia, Filipine sau Thailanda.

Zahărul din cocos este o adevarată sursă de nutrienți benefici organismului. O linguriță de zahăr de cocos conține potasiu, magneziu, fier, antioxidanți și vitaminele din grupa B, notează wowbiz.ro

Una dintre cele mai remarcabile calități ale zahărului din cocos este că poate fi consumat și de persoanele cu o rezistență crescută la insulină, dar și de cele care au o formă de prediabet. Acest fapt se datorează compoziției sale nerafinate, fiind produs 100% din culturi bio, netratate chimic. 

Un alt atribut distinctiv al zahărului de cocos este aroma sa inconfundabilă, care îmbină parfumul fructului exotic cu savoarea gustului de caramel. 

Afecțiunile ce pot fi generate de consumul de zahăr alb

Consumul de zahăr alb poate genera afecțiuni grave, cum ar fi diabetul, deoarece acest ingredient dulce crește rezistența la insulină. 

Printre alte probleme de sănătate, pe care le provoacă consumul de zahăr alb, se numără cariile dentare sau bolile renale. De asemenea, zahărul rafinat crește predispoziția la gută și contribuie la dezvolatrea cancerului pancreatic și la creșterea tensiunii arteriale. 

 Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News

Mai multe