Ce este, de fapt, dieta nordică și de ce a cucerit Europa. Mănânci mai mult, slăbești mai repede
Dieta nordică reprezintă un regim alimentar construit pe principii de sănătate, mai degrabă decât o simplă cură de slăbire, fiind inspirată de obiceiurile alimentare din țările Scandinave Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda și Islanda.
Principiile și alimentele recomandate
Regimul pune accentul pe fructe, legume, leguminoase, cereale integrale, nuci și semințe. De asemenea, dieta constă în peștele gras (somon, hering, macrou etc.) și surse slabe de proteine. Uleiul de rapiță în loc de ulei de măsline este la fel de esențial, precum și lactatele cu un conținut scăzut de grăsimi. Pe listă se află și legumele rădăcinoase (morcovi, păstârnac, sfeclă), dar și legumele crucifere (varză, conopidă), care sunt consumate frecvent. Fructele de pădure, precum: afine, merișoare, căpșuni, alături de mere și pere, sunt surse importante de antioxidanți.
Studiile și observațiile preliminare semnalează câteva avantaje posibile ale acestei diete:
-protecția sănătății cardiovasculare (reducerea colesterolului, a tensiunii arteriale);
-scăderea inflamației cronice;
-îmbunătățirea digestiei, prin aport mare de fibre;
-susținerea sănătății metabolice și controlul greutății corporale;
-posibile efecte pozitive asupra funcției cognitive și a stării de spirit.
Ce se reduce sau se evită
Dieta nordică recomandă limitarea sau eliminarea zahărului rafinat și dulciurilor. Mai mult, carnea roșie și carnea procesată sunt complet interzise din această dietă nordică. Alimentele procesate sunt la fel de nocive, în timp ce grăsimile saturate și alimentele care conțin grăsimi nesănătoase sunt și ele contraindicate.
Pe lângă beneficiile pentru sănătate, dieta are și un impact ecologic. Aceasta promovează alimente locale și de sezon, ceea ce reduce transportul și emisiile de gaze cu efect de seră. Pentru adoptarea ei, nu e nevoie să locuiești într-o țară nordică, întrucât principiile pot fi integrate oriunde, prin alegerea alimentelor integrale, minim procesate și prin reducerea consumului de zahăr, sare și alimente cu un conținut mare de grăsimi saturate.
Dieta nordică a fost dezvoltată în 2004 de un grup de nutriționiști, bucătari și cercetători scandinavi, ca alternativă sănătoasă și sustenabilă la regimul alimentar occidental modern.