Greșeala care sabotează orice dietă de slăbire. Celebra nutriționistă Cori Grămescu explică: „Poftele pentru zahăr și grăsimi devin incontrolabile”
Îți respecți rutina de antrenamente, mănânci sănătos, dar acul cântarului refuză să se miște? De vină ar putea fi un obicei, despre care nutriționista Cori Grămescu a vorbit recent. Iată ce îți sabotează procesul de slăbire, fără să îți dai seama!
De curând, specialista a adus în atenție legătura dintre calitatea odihnei și succesul oricărei diete. Potrivit lui Cori Grămescu, persoanele care dorm mai puțin de 7 ore pe noapte sunt predispuse la îngrășare, iar totul are o explicație biologică precisă: „Când dormi mai puțin de 7 ore pe noapte, corpul tău intră în modul de criză. Leptina, hormonul sațietății, scade, lăsându-te într-o foame permanentă. Cortizolul, hormonul stresului, crește dereglând insulina și progesteronul și forțând corpul să stocheze grăsime”, a explicat aceasta într-un filmuleț publicat pe Instagram.
Ce spun studiile
Statisticile arată că persoanele care nu dorm suficient au cu 33% mai multe șanse să mănânce alimente bogate în zahăr față de cei care se odihnesc atât cât trebuie: „Poftele pentru zahăr și grăsimi devin incontrolabile, pentru că ai nevoie de energie rapidă”, a precizat specialista.
Mai mult decât atât, Cori Grămescu a dezvăluit că 7-8 ore de somn pe noapte sunt, de fapt, mai importante decât 3 antrenamente intense pe săptămână, ceea ce poate schimba perspectiva priorităților în fitness: „Slăbitul nu începe doar în farfurie sau la sală. Începe în dormitor, 7-8 ore de somn de calitate pot face mai mult pentru silueta ta decât 3 antrenamente intense pe săptămână. Imaginează-ți cum ar fi să te trezești odihnit, plin de energie, cu pofte reduse și metabolismul funcționând la cote maxime. E timpul să prioritizezi somnul pentru a-ți atinge obiectivele de slăbire!”, a recomandat ea.
Preparatul care accelerează tranzitul
Dacă ești în căutarea unui aliat benefic pentru digestie, Cori Grămescu propune o rețetă delicioasă care accelereză tranzitul intestinal. Ea recomandă la micul dejun un amestec bogat în fibre, care conține chefir de casă, semințe de chia, muesli fără zahăr cu semințe de psyllium și compot de pere fără zahăr.