Greșeala pe care mulți o fac înainte de a se pune la somn. Prof. dr. Vlad Ciurea: „Este complet greșit!”

9 decembrie 2023 8:52   Sănătate

Profesorul doctor Vlad Ciurea promovează un stil de viață sănătos, acordând importanță atât alimentației, cât și obiceiurilor zilnice.

Într-o apariție exclusivă în emisiunea iThink de la Antena 3 CNN, renumitul neurochirurg a evidențiat un obicei comun, pe care majoritatea îl avem și de la care ar trebui să ne dezobișnuim urgent.

„Masa de seară trebuie să o trimitem dușmanului. Este un proverb chinezesc, masa de dimineață să o mănânci tu, masa de prânz obligatoriu o împarți cu cineva iar masa de seară o trimiți dușmanului”, susține medicul. 

Argumentul său se concentrează pe faptul că ceea ce consumăm seara se depune în organism, adăugând o povară acestuia. Deși este simplu de spus, renunțarea la acest obicei este dificilă.

Și profesorul Ciurea are mici probleme cu greutatea

Profesorul Ciurea recunoaște că el însuși se confruntă cu puțină greutate în plus, subliniind că toți suferim într-o anumită măsură din cauza unui stil de viață predominant static, fără timp pentru alte activități.

Sosirea acasă aduce adesea oboseală și dorința de a consuma rapid ceva înainte de culcare, obicei pe care îl consideră complet greșit.

În opinia medicului, aerul curat și activitatea fizică sunt fundamentale pentru sănătate.

„Prioritare sunt aerul curat și mișcarea. Observăm că nu ne mai mișcăm suficient, devenind o societate sedentară și supraponderală. Este esențial să adoptăm o alimentație ușoară, fără a ne supune unor diete restrictive. Trebuie să fim conștienți de acest aspect”, a mai adăugat medicul.

Un scurt somn, cunoscut sub numele de siestă, care poate dura de la câteva minute până la câteva ore, imediat după masa de prânz, este susținut de experți în domeniu ca având beneficii pentru starea de sănătate.

Se spune că acest obicei poate îmbunătăți circulația sanguină, memoria, capacitatea de învățare și poate reduce nivelul de stres și depresie.

Totuși, specialiștii recomandă ca durata siestei să nu depășească o jumătate de oră, pentru a evita perturbarea somnului de noapte.

Mai multe