#Coronavirus

Studiu. Cipru ar fi descoperit o nouă variantă a coronavirusului: Deltacron

9 ianuarie 2022 9:59   Sănătate

Omicron continuă să fie depistat în mai multe țări europene și este deja dominant în țări precum Marea Britanie și Franța. Specialiștii din Cipru au descoperit însă o nouă variantă care îmbină caracteristicile variantei Delta cu cele ale tulpinii Omicron. 

Leondios Kostrikis, profesor de ştiinţe biologice la Universitatea din Cipru, a numit tulpina „Deltacron”, datorită caracteristicilor sale genetice împrumutate de la ambele variante, potrivit Bloomberg.

Până acum, Kostrikis şi echipa sa au descoperit 25 de cazuri de virus. Este încă devreme pentru a putea afirma dacă la nivel global există mai multe cazuri de îmbolnăvire cu noua tulpină. 

„Vom vedea în viitor dacă tulpina este mai patologică sau mai contagioasă sau dacă va prevala” împotriva celor două tulpini dominante, Delta şi Omicron, a spus Kostrikis, vineri, într-un interviu pentru Sigma TV. El crede că Deltacronul va depăşi şi Omicronul. 

Varianta Deltacron apare în timp ce Omicron îşi continuă răspândirea rapidă pe tot globul, provocând o creştere a cazurilor de Covid-19. 

Statele Unite a raportat o rată medie pe şapte zile de peste 600.000 de noi cazuri zilnic, potrivit unei analize a CNBC care a studiat date de la Universitatea Johns Hopkins. Aceasta este o creştere de 72% faţă de săptămâna precedentă şi un record de pandemie.

Omicron va face ravagii și în România potrivit specialiștilor

România va avea transmitere comunitară a tulpinii Omicron la jumătatea lunii ianuarie. Potrivit estimărilor INSP vom avea și până la 25.000 de cazuri pe zi. Calculele sunt foarte corecte, spun autoritățile, care se bazează pe modele matematice care nu pot da greș.

Sunt prognoze foarte reale, pentru că au la bază calcule matematice de predicţie. Ştim că varianta Omicron se transmite mult mai repede, avem însă şi o parte bună a acestei situaţii. Din datele pe care le avem din Marea Britanie şi din vestul Europei, Omicron produce forme uşoare de boală", a declarat medicul de terapie intensivă Radu Țincu. 

Mai multe