Încărcător universal pentru dispozitivele electronice, obligatoriu în UE, din 2024

24 octombrie 2022 15:05   Tehnologie
Ultima actualizare:

Potrivit propunerii legislative care a fost aprobată, luni, de statele membre ale Uniunii Europene, telefoanele mobile dar și alte dispozitive electronice din UE vor avea un încărcător universal începând din anul 2024.

Apple a protestat, nefiind de acord cu inițiativa

Nu va mai fi nevoie să se cumpere un încărcător diferit de fiecare dată când se achiziţionează un nou telefon mobil sau un dispozitiv similar", conform unui comunicat al Consiliului UE, care reprezintă cele 27 de state membre, relatează Agerpres. 

Potrivit convenției, toate telefoanele mobile, tabletele şi camerele digitale vândute în UE vor trebui să fie echipate cu un port de încărcare USB de tip C, transmite Adevărul. De asemenea, printre celelalte dispozitive electronice cuprinse în acord se numără: e-reader-ele, căştile şi boxele portabile. 

Citește și: Parolele utilizatorilor de iPhone sunt în pericol! Iată ce trebuie să facă

Noul regulament le permite consumatorilor să cumpere echipamente de încărcare și dispozitive separat unele de altele.  Ministrul ceh al Industriei, Jozef Síkela, Cehia deține președinția semestrială a Consiliului UE, a afirmat că „a avea un încărcător care se potriveşte cu mai multe dispozitive va economisi bani şi timp şi va contribui de asemenea la reducerea deşeurilor electronice". 

Aceste norme vin în urma unor presiuni realizate asupra firmelor de a uniformiza echipamentele de încărcare pentru telefoanele mobile dar şi pentru alte dispozitive portabile începând din anul 2014. 

Propunerile inițiale referitoare la un singur port de încărcare pentru dispozitivele electronice datează din anul 2009. Convenția a fost aprobată în pofida rezistenței industriei. Compania Apple a criticat noile reguli, declarând că acestea blochează inovația. În plus, Apple a afirmat că hotărârea ar putea determina aruncarea produselor existente.

Comisia Europeană apreciază că încărcătoarele care nu mai sunt utilizate determină 11.000 de tone de deșeuri electronice în fiecare an. Mai mult decât atât, aceste noi reguli se vor aplica și laptopurilor după 40 de luni de la intrarea în vigoare a acordului. 

Vezi și: iPhone a creat o funcție care-ți poate salva viața! Activeaz-o acum

Apple, producătorul celebrului iPhone, nu este de acord cu această decizie. Compania a subliniat, încă din perioada când inițiativa era anunțată, că tehnologia sa Lightning echipează peste un miliard de aparate în lume, şi-a reiterat imediat opoziţia. „Această reglementare ar înăbuşi inovaţia, în loc să o încurajeze, şi ar dăuna consumatorilor din Europa şi din lume”, a comentat Apple.

Compania americană aprecia, anul trecut, că o asemenea legislaţie va genera „un volum fără precedent de deşeuri electronice”, fix ceea ce se dorește evitat.

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!         

Mai multe