Primele imagini cu noul Pixel Watch. Smartwatch-ul de la Google cu un design minimalist

20 aprilie 2022 10:50   Tehnologie

Sunt tot mai multe dovezi că primul ceas inteligent de la Google, Pixel Watch, urmează să fie lansat, spre bucuria fanilor Android și a ecosistemului dezvoltat de către Google.  

Mai devreme, magazinul on-line al Google a primit o actualizare care indică că compania Mountain View pune bazele pentru introducerea ceasului inteligent, iar acum, remarcatul leaker Evan Blass a postat o imagine a celui mai așteptat device din marca Google.

Magazinul Google prezintă acum în mod proeminent categoria Watches, ceea ce anunță posibil sosirea Pixel Watch

Cu ce o să vină echipat Google Pixel Watch

Publicația 9to5Google a fost primul care a observat că designul magazinului Google a fost actualizat pentru a aduce categoria Watches în prim-plan. Site-ul are acum un aspect mai simplu și afișează categorii de produse precum Telefoane, Ceasuri și produse aferente pentru Smart Home, în loc de produse din gamele cunoscute, precum clasicul Pixel, Nest, Stadia, Fitbit și Pixelbook.

Citește și Ce informații avem despre Google Pixel 6a. Data de lansare și specificații

Abonamentele au fost schimbate (în materie de ierarhie) cu Oferte, iar ceea ce merită remarcat este că categoria Ceasuri este listată înainte de Smart Home, ceea ce poate indica o posibilă schimbare de prioritate. Pagina de pornire are acum un aspect mai clar și prezintă o grilă de diferite tipuri de produse.

Navigarea pe site a fost, de asemenea, modificată, iar atunci când selectați o categorie de produse, acum sunteți direcționat către o pagină externă, în loc de un meniu cu opțiuni suplimentare. Articolele care nu sunt enumerate în categoriile mai largi pot fi acum accesate prin intermediul unui meniu special de pe pagina de prezentare generală.

Vezi și Google Pixel Notepad, primul telefon pliabil al companiei

Conform zvonurilor anterioare, ceasul ar putea avea un procesor Exynos fabricat de către Samsung, ceea ce nu este chiar atât de surprinzător, având în vedere că gigantul sud-coreean a ajutat Google cu procesorul Tensor, care alimentează device-ul Pixel 6.

Alte specificații posibile includ 32 GB de stocare , Asistentul Google de nouă generație și trei opțiuni de culoare.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Mai multe