#Exclusiv Click!

Ana Maria Mărgean, dezvăluiri emoționante după ce i-a cucerit pe americani: „M-am simţit ca o vedetă”

1 februarie 2023 16:48   Interviurile Click!
Ultima actualizare:

Succes românesc impresionant pe scena de la „America’s Got Talent: All-Stars” din America! Ana Maria Mărgean (13 ani), vestita fetiţă ventriloc din România, care a câştigat „Românii au talent” în 2021, a uimit luni juriul internaţional al competiţiei de la Los Angeles şi s-a calificat în finala prestigiosului concurs. Reporterul Click! a obţinut un interviu în exclusivitate cu tânăra, care ne-a împărtăşit frumoasele emoţii pe care le trăieşte după acest succes. 

Click!: Cum te-ai simţit la „America’s Got Talent: All-Stars”? 

Ana Maria Mărgean: Sunt foarte mândră că m-am calificat în finala „America’s Got Talent: All-Stars”. A fost un concurs de talente de mare amploare, o ediţie cu adevărat specială. Pot să spun că au participat peste 60 de oameni talentaţi şi sunt fericită şi un pic entuziasmată de ce a fost acolo. Pentru că a fost o oportunitate foarte bună pentru mine şi am concurat cu ventriloci celebri. M-am simţit foarte bine, ca o vedetă. 

Cu Darci Lynne (un alt ventriloc celebru, n.r.) te-ai întâlnit?

Nu am întâlnit-o faţă în faţă, dar am vorbit pe zoom şi a fost foarte drăguţă. Şi ea a crescut... Are 18 ani acum, cred.

«Cu banii câștigați am luat o casă pentru familia mea» 

Dar şi tu te-ai făcut mare. Cum mai e viaţa ta acum?

Mă ocup de muzică şi în continuare de ventrilogie, dar îmi place şi actoria. În rest, fac ce face un copil: îmi petrec timpul cu familia mea, cu căţeluşul meu pe care l-am primit de 1 iunie, după ce am câştigat „Românii au talent”. Mi l-am dorit foarte mult şi m-am rugat atât de mult de ai mei, încât l-am primit până la urmă. Pot spune că am grijă de el şi îmi este cel mai bun prieten. Plus că mai am şi doi dihori.

Şi unde îi ţineţi pe toţi?

În casă. Sunt fericită că din premiul de la „Românii au talent” am putut să-mi cumpăr o casă pentru noi toţi, aşa că acum avem mai mult loc. Ne-am mutat lângă Bucureşti, unde este foarte linişte şi mă bucur că am făcut această investiţie pentru mine şi pentru familia mea. Mai am doi frăţiori mai mici şi ne petrecem timp împreună.

Ce îţi doreşti de la noul an?

Pentru anul acesta îmi doresc cât mai multe realizări şi sănătate, îmi doresc să fiu bună la şcoală, dar şi în cariera mea, în muzică, ventrilogie şi ce va urma. Fac canto împreună cu Ava, care şi ea este o fostă concurentă de la „Românii au talent” şi „Vocea României”.

A descoperit ventrilocia în pandemie, de plictiseală 

Ana Maria Mărgean este în Zodia Gemeni, s-a născut la 12 iunie 2009, locuieşte împreună cu familia sa în Clinceni – Ilfov şi a participat la mai multe competiţii muzicale. E pasionată de muzică de la vârsta de 5 ani, când a început să studieze canto şi pian, şi în 2020 a câştigat trofeul Festivalului Internaţional de Canto „Cezar Ouatu”, organizat la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploieşti.

Ventrilocia a cucerit-o abia în 2020. „Arta de a vorbi fără să îţi mişti buzele am descoperit-o acum doi ani (în 2020, n.r.), de plictiseală, pe YouTube, şi am început să o practic în perioada carantinei când toată lumea era blocată în casă.

Am început cu voci, cu exerciţii de dicţie şi am evoluat încet-încet. Am început să confecţionez păpuşi din şosete, iar anul acesta am primit-o pe Lizi. M-am gândit că aici este cel mai potrivit loc să se lanseze”, a explicat fetiţa, imediat ce a câştigat premiul cel mare, în mai 2021, la „Românii au talent”.  

Simon: «Fanii te vor adora, eşti foarte simpatică»

Ana Maria Mărgean a intrat în competiţia de peste Ocean alături de încă 60 de concurenţi, cu cele mai bune numere din întreaga lume. Momentul ei de ventrilocie pe scena „America’s Got Talent: All-Stars” a fost atât de apreciat, încât juriul s-a ridicat, pur şi simplu, în picioare, şi a aplaudat minute în şir.

„Nu e de mirare că ai câştigat «Românii au talent». Eşti incredibilă, eşti superbă, cânţi minunat, îmi place prietenul tău blănos, şi momentul a fost şi amuzant, pe deasupra”, a spus celebra jurată Heidi Klum, încântată peste măsură de talentul româncuţei noastre.

„M-am amuzat. Nu pot să cred povestea ta, că te-ai apucat de ventrilocie în timpul pandemiei. Adică, nu ai nici măcar doi ani de experienţă. Asta a fost senzaţional”, a spus şi Howie Mandel. „Faptul că tu ai căutat online, că te-ai inspirat de la oameni care au participat la «America’s Got Talent» înseamnă că eşti o vedetă «AGT All-Star»! Fanii te vor adora! Este palpitant să vezi cea mai bună dintre cei mai buni. Adică, eşti foarte amuzantă!”, a declarat şi temutul Simon Cowell.

Momentul româncei noastre de pe scena „America’s Got Talent: All-Stars” a strâns rapid aproape un milion de vizualizări pe YouTube, la doar câteva ore de la prestaţia ei pe scena concursului. Comentariile publicului vorbesc de la sine: „Fetiţa este incredibilă”, „România ar trebui să fie mândră de ea”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Mai multe