Bianca Rus, de urgență la spital! Vedeta a leșinat în baie: „Era să mă omoare”
Bianca Rus (35 de ani) a trecut prin momente de dificile. Vedeta a ajuns la spital, unde a stat și internată, după ce o asistentă medicală i-a făcut o injecție cu fier în venă și a leșinat. Blondina acum este bine și și-a învățat o lecție importantă în viață.
Bianca Rus, de urgență la spital
Bianca Rus a tras o sperietură soră cu moartea! Diva a leșinat în baie și a fost nevoită să ajungă pe mâna medicilor de la Spitalul Clinic Fundeni. Prezentă, la un eveniment monden, blondina ne-a spus exact ce i s-a întâmplat.
Vezi si: Bianca Rus și-a mărit buzele pentru noul videoclip!
„Cu sănătatea stau destul de bine. Era să mă omoare niște asistente, zilele trecute. După ce am făcut o perfuzie cu fier la domiciliu și nu a decurs totul ok, pentru că această perfuzie nu se face acasă, ci la spital, sub îngrijirea doctorului.
Și nu știu ce a făcut asistenta, ori a greșit vena, ori nu știu ce s-a întâmplat, că mi-a rămas fier în sânge și am ajuns acolo. Au fost niște complicații foarte mari la Spitalul Fundeni, dar acum sunt bine, sunt pe picioarele mele. După șase luni trebuie să mă întorc din nou ca să mă pun pe picioare.
Nu am chemat eu salvarea, pentru că eu leșinasem în baie, m-am trezit cu echipajul de la SMURD la mine acasă. Am leșinat de la faptul că perfuziile cu fier sunt foarte periculoase și trebuie să fie sub îngrijirea medicului. Am făcut un șoc anafilactic. Am ajuns la spital și am stat o zi întreagă, internare de o zi, acolo am fost super ok primită.”, a declarat Bianca Rus, pentru Click!
Conștientă de atuurile sale feminine, Bianca Rus ne-a mai dezvăluit că este mulțumită de felul în care arată.
„Cea mai mare satisfacție a mea este că am slăbit și am reușit. Am fost ambițioasă, m-am ținut de treabă. Și intervenția de la stomac am făcut-o acum patru ani și totul a decurs absolut conform planului și sunt cea mai fericită femeie din lume. Meniul meu este format din trei mese: dimineața de exemplu mănânc o bruschetă foarte mică, după – amiaza o sălățică, dar într-un boluleț micuț și seara carne”, a declarat Bianca Rus, pentru Click!.
Bianca Rus poartă o furtună în suflet! Drama prin care trece artista
Bianca Rus, curtată de mulți bărbați
Cântăreața se pare că este singură în aceste momente, dat fiind faptul că e și divorțată de patru ani, însă nici nu i-a găsit înlocuitor fostului soț. Cel puțin nu pe cineva cu care să se afișeze public.
Ea a fost căsătorită cu afaceristul Antonio Luigi Gottschling, iar la doar o lună de la căsătorie au divorțat.
„Am vreo 21 de mesaje pe telefon de la diverși băieți care mă curtează, dar nici unul nu este încă iubitul meu. Pentru că încă sunt singură. După ce am divorțat nu mai am așa încredere în persoana de lângă mine care încearcă să îmi facă capul calendar. Sunt la o vârstă în care ori sunt pretențioasă, ori nu îmi dau seama. Nu îmi place să mă lipesc momentan de nimeni. Îmi găsesc tot felul de chestii de făcut doar să nu mă gândesc la dragoste.”, a conchis pentru Click!, Bianca Rus.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!