Cum alegi plinta decorativă pentru parchet?

30 septembrie 2022 13:08   Advertoriale
Ultima actualizare:

Amenajarea interioară a locuinței este un proiect foarte important pentru fiecare dintre noi. Este firesc deci să fim interesați de cele mai bune opțiuni disponibile în materie de accesorii care pot întregi imaginea perfectă a unui cămin personal confortabil.

Citește și: Cum să începeți o remodelare completă a apartamentului?

Profilele decorative sunt accesorii foarte importante în designul interior, dar trebuie să le folosim cu responsabilitate, fără excese, pentru a se potrivi oricărui stil de design ales, de la clasic la cel minimalist.

Plinta pentru parchet este poate unul dintre profilele decorative de interior cel mai des folosite și comune în același timp. Este foarte important să știm cum să alegem această plintă, pentru că în locuință rolul ei este deopotrivă practic, dar și estetic.

Ce este plinta pentru parchet

Plinta pentru parchet este piesa de lemn, piatră, materiale plastice sau din diferite alte materiale, care se montează la partea de jos a pereților unei încăperi având rolul de a acoperi rostul dintre pardoseală și perete, împiedicând acumularea de murdărie în acest spațiu. În multe situații, plinta poate masca cabluri inestetice.

Plinta pentru parchet joacă un rol important și în procesul de întreținere deoarece protejează partea de jos a peretelui de umezeală și lovituri atunci când se curăță pardoseala. Din punct de vedere estetic, plinta aduce un plus de personalitate spațiului.

Vezi și: Cum alegi cada freestanding potrivită

Fără plintă, spațiul ar putea să pară neterminat sau nefinisat. Plinta asigură în spațiile de interior un aer plin de eleganță, ușor clasic și de o sobrietate plină de bun gust. Varietatea materialelor și modelelor de plintă existente pe piață se potrivesc tuturor stilurilor posibile ale designului interior.

Ce tipuri de plinte se pot folosi

Până nu demult, plinta pentru parchet era din același material cu parchetul, păstrând și aceeași culoare. Apariția de noi tehnologii și chiar a noilor materiale a dus la o mare diversificare a pardoselilor și totodată a plintelor asociate. În altă ordine de idei, pot apărea chiar combinații de materiale și culori care să sprijine un anumit stil de design.

Nu rata nici: Cum să alegi ușile de interior - Factori de luat în considerare

Vom încerca să amintim cât mai multe tipuri de plintă și unde se potrivesc cel mai bine. Vom aminti la început plinte pentru suprafețe fără parchet:

● Plinta de lemn se folosește în special la parchetul din lemn masiv. Este 100% naturală, cu aspect premium din lemn, fiind de culoarea parchetului sau vopsită în altă culoare. Foarte rar este dotată cu traseu pentru ascunderea cablurilor și acesta nu prea mare, pentru că îi scade rezistența. Prețul de achiziție este mare și, în general, necesită întreținere periodică. În zonele cu umezeală, apar des deformări în timp.

● Plinta MDF este foarte la modă pentru că imită foarte bine lemnul. MDF reprezintă abrevierea din engleză pentru Medium Density Fibreboard, fiind un material folosit în industria mobilei. Aceste plinte vin atât albe cât și la nuanța de lemn. Exista modele albe care se pot monta ca atare sau se pot vopsi în orice culoare. Sistemul de fixare la perete se face cu cleme din plastic sau metal, însă din păcate foarte mulți meseriași aleg varianta de lipire direct cu silicon. Este o plintă ce se recomandă în zone cu umiditate scăzută și are un cost relativ scăzut. Dezavantajele acestei plinte este că se poate umfla la umezeală și are o rezistență redusă la impact, putându-se decoji. Este plinta ce se asociază în general parchetului stratificat.

Citește și: Cum amenajezi casa în stil scandinav

● Plinta PVC sau plinta canal cablu este din policlorura de vinil, o substanță termoplastică cu structură amorfă. La majoritatea modelelor găsim un canal acoperit cu o masca unde se pot pune cabluri, dar unde intră și șurubul pentru fixarea în diblu. Avantajul îl reprezintă costul redus, montarea foarte lesnicioasă, existența de accesorii precum colțare, îmbinări și terminații, ușor de întreținut, foarte elastice, permițând mularea după perete. Dispune de garnituri din silicon atât în partea superioară cât și în cea inferioară, fapt ce ajută la o etanșare mai bună. Dezavantajele acestei plinte sunt aspectul de plastic ce nu se poate ascunde, faptul că nu se vopsește și că uneori accesoriile se pot dezmembra. Sunt foarte comune pentru parchetul laminat.

● Plinta duropolimer este dintr-un polimer cu masa moleculară mare, fiind un material foarte rezistent, fabricat cu o tehnologie nouă, de ultimă generație. Aceste plinte sunt acoperite cu un material protector ce este în general alb, dar care poate permite vopsirea cu orice fel de culoare și în orice nuanță. Găsim și plinta duropolimer la nuanțe de lemn ce se pot asorta ușor cu parchetul. Această plintă se poate lipi de perete cu aditivi specializați sau se montează cu ajutorul unei șine care se prinde de perete cu dibluri și plinta se montează prin clipsare pe această șină.

Datorită dimensiunilor această plinta pentru parchet are traseele de cabluri generoase. Se mulează după perete ascunzând anumite defecte. Nu folosește accesorii de îmbinare, este foarte rezistentă la umezeală, șocuri și lovituri, se poate curăța ușor și pentru că are o greutate specifică mică, se manevrează și montează foarte ușor. Datorită tehnologiei de fabricație apare sub foarte multe forme și are un cost redus. Poate fi folosită la toate tipurile de parchet, aspectul fiind întotdeauna premium.

Criterii pentru alegerea plintei pentru parchet

● Se poate alege plinta pentru parchet după stilul clasic, adică în nuanța parchetului. O asemenea alegere, care este foarte des întâlnită, nu atrage atenția asupra plintei care rămâne invizibilă și discretă. Dacă plinta nu are exact aceeași nuanță cu parchetul este de preferat o plintă care poate fi vopsită.

● Se poate alege plinta pentru parchet în aceeași culoare cu pereții, pentru a nu reduce vizual spațiul și a face să pară mai înaltă camera. O culoare contrastantă a plintei poate reduce vizual spațiul.

● Există și posibilitatea ca plinta să aibă aceeași culoare cu decorul din cameră, ferestrele, mobila sau ușile. Aceste opțiuni moderne creează efecte interesante. Se poate vorbi, astfel, despre alegerea plintei decorative în culoarea ușii, plintă care înconjoară camera și se oprește la ancadramentul ușii, legând astfel piesele din interiorul încăperii.

● Puțin obișnuit și mai rar plinta pentru parchet se alege în aceeași culoare cu ferestrele, reușind să le accentueze, dacă nu sunt ascunse de perdele.

● Nu în ultimul rând, se poate asorta plinta cu mobila, încadrându-se perfect în încăperile moderne.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Mai multe