De ce boli poți suferi în funcție de luna nașterii. În ce perioade ale anului se nasc cei care trec de 100 de ani
Deși poate suna surprinzător, un studiu publicat în Statele Unite, în „Journal of Aging Research”, spune că luna nașterii poate influența longevitatea. Specialiștii au analizat informații provenite de la 1.500 de persoane care au trecut de pragul de 100 de ani, comparând datele rudelor acestora.
Atunci când vine vorba despre longevitate, cei mai mulți dintre noi ne putem gândi că totul ține de dietă, stil de viață cât și de un factor genetic pe care nu avem cum să îl influențăm. Cu toate acestea, un studiu publicat în Statele Unite arată că și luna nașterii poate avea un rol în longevitatea noastră.
De exemplu, persoanele care sunt născute între lunile septembrie și noiembrie ar avea șanse mai mari să ajungă la pragul de 100 de ani, comparativ cu cei născuți în luna martie. De altfel, oamenii născuți primăvara ar avea cele mai mici șanse de a ajunge la o vârstă atât de înaintată.
Luna nașterii poate afecta longevitatea
Luna nașterii poate favoriza și apariția anumitor boli. De exemplu, datorită faptului că ar fi avut parte de mai puțină lumină în perioada intrauterină și imediat după naștere, persoanele născute în ianuarie ar avea șanse mai mari de a se confrunta cu Alzheimer, boala Crohn și cu epilepsie.
Dintr-un motiv similar, cei născuți în februarie se pot confrunta cu probleme de somn. În același timp, cei născuți în martie ar fi predispuși să sufere de astm, din cauza lipsei vitaminei D din organismul mamei.
Cei născuți în februarie pot avea probleme de somn
Tot din cauza lipsei vitaminei D, cei născuți în aprilie sunt predispuși la depresie sezonieră și autism. Iar din cauza luminii solare limitate de care au parte cei născuți în mai, este posibil să se confrunte, în timp, cu glaucom sau cu diabet.
De asemenea, cei născuți în iunie și iulie pot avea probleme cu vederea. În ce privește luna august, ar exista riscul de a dezvolta probleme de comportament, în timp ce copiii născuți în septembrie și octombrie pot avea astm. Iar în mod surprinzător, potrivit statisticilor, cei născuți în noiembrie pot fi pesimiști!
Nu în ultimul rând, copiii născuți în decembrie pot avea probleme cu diverse alergii sau chiar și cu astm.