Ce pun arabii în salata de vinete. Un ingredient secret îi dă un gust aparte

28 septembrie 2024 9:42   Rețete

Salata de vinete este un preparat extrem de popular în țara noastră, însă poate că mulți dintre noi ne-am întrebat de-a lungul timpului cum putem să facem din această rețetă simplă un preparat mai complex și mai special. Ei bine, dacă privim spre Orientul Mijlociu, vom vedea că arabii adaugă câteva ingrediente speciale în acest preparat, iar gustul lui devine unul cu totul deosebit.

Indiferent dacă ne hotărâm să mergem la restaurant sau să le pregătim în propria bucătărie, fiecare dintre noi vom dori, în cele din urmă, să mâncăm o salată de vinete bună. Acest preparat tradițional este foarte popular de-a lungul României, însă poate că mulți dintre noi ne-am gândit cum să îi schimbăm puțin gustul.

Ei bine, dacă călătorim puțin mai la est, în Orientul Mijlociu, vom întâlni un preparat foarte asemănător cu salata noastră de vinete, numit baba ghanoush. Iar atunci când vom afla ce ingrediente sunt folosite în această rețetă, cu siguranță vom încerca să o pregătim și noi.

Ingredientul secret pentru o mâncare delicioasă

Tot ce ne trebuie pentru această rețetă sunt două vinete medii, pe care le vom prăjii, cam o treime de cană de tahini, trei căței de usturoi prăjiți, două lămâi întregi, jumătate de linguriță de chimen, cât și de sare, iar apoi puțin piper cayenne. De asemenea, ne mai trebuie ulei de măsline și boia.

Iar alături de acestea vom folosi și ingredientul special din baba ghanoush, adică tahini! Această pastă din semințe de susan poate fi găsită și în tot mai multe magazine din țara noastră, așa că nu va fi greu de obținut.

Cum pregătim acasă baba ghanoush

Pentru a pregăti această rețetă delicioasă, primul pas este să prăjim bine vinetele, iar apoi le vom pune într-un castron, cu jumătate din lichidul rezultat. Mai departe, vom curăța bine coaja, iar odată ce vinetele se mai răcesc, adăugăm și tahini, usturoiul, suc de lămâie, chimen, sare, piperul, cât și o lingură de ulei de măsline, în castron.

Amestecul trebuie zdrobit și amestecat bine, până când totul devine omogen. Apoi, mai putem adăuga tahini dacă dorim, dar și suc de lămâie, sare, ori piper. Înainte de a servi, mai putem stropi totul cu puțin de ulei de măsline și putem pune și niște pătrunjel, pentru un gust mai intens!

Mai multe