Noile tendințe în machiajul de nuntă, cu Elena Ciftci! Ce greșeli să eviți

26 iunie 2022 14:46   Trucuri de frumusețe
Ultima actualizare:

Ziua nunții a venit: ai ales rochia pe care o să o porți, ai ales și pantofii potriviți, ți-ai făcut și programarea la coafor. Mai rămâne poate ce era mai important: machiajul din ziua cea mare! Trebuie sa nu fie nici prea încărcat, dar nici prea simplu. Specialistul în make-up Elena Ciftci ne-a dezvăluit care sunt ultimele tendințe în privința machiajului pentru miresici.

Depinde, acum, și pentru ce fel de nuntă optați! Una mai opulentă, mai glamour, cere un machiaj pe măsură. Conceptul de „mireasă retro” e în tendințe anul acesta, spune make-up artistul vedetelor, Elena Ciftci .

Te-ar putea interesa și: Trucuri de machiaj pentru zilele toride! Cum să menții un aspect fresh

Cum trebuie să arate machiajul mireselor. Tendințele acestui an

În acest caz machiajul trebuie să fie foarte bine executat, conturarea feței și expresivitatea ochilor va fi dată de linii perfect create să scoată în evidență stilul! Linia de eyeliner nu trebuie să fie lipsită din machiajul miresei retro, iar o pereche de gene spectaculoase ne va contura privirea făcând-o plină de mister.

Buzele trebuie să fie pline de senzualitate și colorate în roșu, grena, vișiniu sau marsala. Cu o coafură în același ton și un accesoriu pe măsura putem să părem desprinse chiar dintr-un tablou de film romantic!”, ne-a spus make-up artistul Elena Ciftci.

Mireasa retro sau mireasa romantică?

Miresele care își doresc însă, spre exemplu, o nuntă în mijlocul naturii, mai simplă, vor opta pentru un machiaj diafan, cu accente romantice, mai relaxat, în nuanțe predominant deschise.

Ochii se vor machia predominant deschis, pentru a lumina privirea, în culori calde sau pastelate, ușor irizate, vor fi foarte bine conturați și se pot aplica gene false, în tendințe și anul acesta.

Vezi neapărat și: Transformare uluitoare! Cum arată o tânără după ce se machiază. Utilizatorilor nu le vine să creadă

Pe buze se pot folosi rujuri sau gloss-uri, dar mare atenție, gloss-urile nu vor rezista prea mult. Pentru rujuri există anumite fixatoare speciale, ce se aplică dupa machierea buzelor și vor asigura o rezistență de câteva ore.”, a completat make-up artistul vedetelor, Elena Ciftci.

Sfaturi pentru un machiaj rezistent

Pentru ca machiajul să reziste toată ziua, specialistul oferă și câteva sfaturi prețioase pentru ca ziua nunții să nu fie „ruinată” de un machiaj scurs și întins.

Vă recomand să aveți câteva produse în poșetă, în cazul în care vrei faci anumite retușuri. Acestea sunt: un spray cu apă termală pentru reîmprospătare, o pudră compactă pentru tapotarea zonelor cu exces de sebum și rujul pentru completare.”, ne-a mai spus Elena Ciftci.

Elena Ciftci are peste 11 ani de experiență în industria autohtonă de beauty. Este cunoscută drept make-up artistul vedetelor, printre cele care beneficiază de machiajele sale numărându-se și Valentina Pelinel, Elena Băsescu, Bianca Drăgușanu, Ameri Nasrin, Crina Matei sau Gabriela Szabo.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe