Ingredientul secret care te scapă de riduri. Este considerat o adevărată armă secretă împotriva îmbătrânirii
Există nenumărate „trucuri” utile care ne pot ajuta să luptăm împotriva ridurilor, însă doar foarte puțini români știu că un produs absolut banal, pe care îl avem cu toții, ne poate aduce un ten perfect! Este vorba despre simpla aspirină!
Dacă știm cum să folosim unele produse din jurul nostru, vom vedea că acestea sunt extrem de utile pentru nenumărate probleme, aparent surprinzătoare! Iar aspirina, un medicament banal, pe care mulți dintre noi îl avem acasă, sau chiar și în geanta de la umăr, este un astfel de produs care ne poate fi de ajutor chiar și pentru sănătatea pielii!
Mai precis, tot ce trebuie să avem la îndemână pentru a porni la luptă împotriva ridurilor sunt 3 pastile de aspirină, cât și 3 linguri de suc de lămâie! Odată ce aveți aceste ingrediente pregătite, ele trebuie amestecate până când se obține o pastă, pe care o vom putea aplica pe piele!
Însă, înainte de a folosi această mască de frumusețe, trebuie să ne curățăm bine pielea! Apoi, putem să aplicăm acest amestec pe față și să stăm cu el vreme de 10 minute. După ce a trecut timpul necesar, trebuie să ne spălăm bine fața cu apă!
Trucul genial care ne poate scăpa de riduri
O altă metodă perfectă împotriva ridurilor, tot cu aspirină, include iaurt și miere! Tot ce ne trebuie sunt 5 tablete de aspirină, o lingură de iaurt, cât și jumătate de linguriță de miere! Ingredientele se amestecă bine, apoi masca rezultată trebuie aplicată pe față vreme de 30 de minute. Însă, un lucru pe care trebuie să îl știți este că ar fi indicată să aveți porii deschiși înainte de a aplica această mască.
În final, un alt mod extrem de util în care putem folosi aspirina este să pregătim o mască exfoliantă! Tot ce ne trebuie sunt 3 pastile de aspirină și puțină apă caldă, iar amestecul rezultat trebuie lăsat să acționeze pe față vreme de 10 minute. Apoi, trebuie să ne clătim bine fața!