Pepe, schimbare radicală de look! A renunțat la pletele care făceau fanele să suspine

13 iunie 2022 15:03   Paparazzii Click!
Ultima actualizare:

Nicolae Ionuț Pascu sau Pepe, așa cum este cunoscut de o țară întreagă, și-a schimbat radical look-ul care l-a consacrat! Artistul a renunțat la pletele lungi pentru o tunsoare tinerească. Trebuie să recunoaștem că transformarea nu este deloc rea, iar Pepe pare să fi întinerit peste noapte! 

Sâmbătă, 11 iunie, în timp ce fosta sa soție, Raluca Pastramă, se căsătorea cu tânărul afacerist Ibrahim, în cadrul unei ceremonii secrete, Pepe avea și el planuri!

Proaspătul tătic al unui băiețel de nota 10, artistul a dat o fugă până la frizerie și a ales să-și schimbe radical look-ul! Solistul de muzică latino a renunțat la pletele lungi, crețe, care le făceau pe fane să suspine în favoarea unei tunsori moderne, care pare să îi șteargă zece ani de pe chip! 

Pepe nu a fost însoțit de nimeni în mica sa aventură. Îmbrăcat lejer, într-o ținută all-black, Pepe s-a urcat în bolidul de lux, s-a îndreptat spre salon și a ieșit transformat complet după ce frizerul a terminat tunsoarea.

În tot acest timp, în alt capăt al Bucureștiului, avea loc cununia fostei sale soții, Raluca Pastramă cu afaceristul Ibrahim, bărbatul cu care Raluca în înșelase pe Pepe în timpul mariajului pe care l-au avut. 

Căsătoria Ralucăi cu Ibrahim a fost realizată în mare taină, iar Gabriela Firea, fostul primar al Capitalei a fost cea care i-a dat de gol pe însurăței, după ce a distribuit un mesaj de felicitare dresat acestora pe pagina personală de Facebook. La doar două zile după cununie, Raluca a născut prematur și a devenit mama unei fetițe care va purta numele de Maryam. 

Raluca Pastramă și Pepe au divorțat după nouă ani de mariaj 

Raluca Pastramă și Ionuț Pascu au divorțat oficial în anul 2021, după un mariaj care a durat nouă ani. Împreună au două fete, Rosa și Maria. Mezina familiei, Rosa, a moștenit pasiunea pentru muzică a tatălui său și deja a pășit în studio alături de acesta, unde au înregistrat o melodie care a făcut furori în rândul fanilior. 

După despărțirea cu scandal de Raluca Pastramă, Pepe și-a găsit fericirea alături de make-up artistul Yasemine Ody. Povestea de iubire dintre ei a evoluat cu pași rapizi, astfel iubita artistului a născut un băiețel la începutul lunii iunie.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe