Adriana Bahmuțeanu visează la o familie mare alături de George: «Aș face și zece»!
Adriana Bahmuțeanu și noul iubit au fost invitații lui Dan Capatos la emisiunea pe care acesta o prezintă. Îndrăgostiții au povestit despre modul în care s-au cunoscut, iar Adriana a dezvăluit cum a reușit George să o cucerească într-un timp atât de scurt.
Adriana Bahmuțeanu a lăsat în urmă povestea de dragoste pe care a trăit-o alături de iubitul grec și s-a reprofilat rapid. Cel care a cucerit-o iremediabil a fost George, un bărbat pe care, până în urmă cu puțină vreme, îl considera doar un amic. Adriana și George nu au pierdut timpul și au decis să se logodească în fața lui Dumnezeu, făcând promisiunea să se căsătorească în viitorul apropiat.
Citește și: Adriana Bahmuțeanu s-a logodit în biserică cu noul iubit
Prezentă în emisiunea lui Dan Capatos, Adriana Bahmuțeanu a radiat de fericire și a afișat un zâmbet larg povestind despre debutul relației care i-a adus liniștea și împlinirea de care avea nevoie. Nici George nu s-a lăsat mai prejos și, pe parcursul interviului, i-a aruncat vedetei mai multe priviri cu subînțeles, pline de gingășie.
Relația Adrianei și a lui George a evoluat cu pași repezi
Adriana Bahmuțeanu a dezvăluit că inițial nu intenționa să onoreze invitația lui George de a ieși la o terasă, însă asistentul lui Carmen Harra a fost cel care a insitat să accepte. Ajunsă la locul întâlnirii, Adriana a descoperit un bărbat interesant cu care a putut conversa ore întregi, fără să simtă cum orele se scurg.
„M-a sunat să ne vedem la o terasă, la un restaurant. Eu nu aveam niciun chef, eram obosită. Asistentul doamnei Carmen Harra tot insista să ma duc, și până la urmă m-am dus. Am stat de vorbă până la 5 dimineața în noaptea aia, mi-a trecut oboseala. Am stat pe bordură. Oricum, noi avem așa, ca la 15 ani, niște chestii. Nu știu dacă m-am îndrăgostit, dar îmi plăcea să vorbesc cu el", a povestit Adriana.
Vezi și: Cum au reacționat copiii Adrianei Bahmuțeanu când au auzit că mama lor se mărită
Adriana Bahmuțeanu are planuri mărețe alături de George. Conform cuplului, în viitorul apropiat va urma nunta și din agendă nu este exclusă nici mărirea familiei, căci Adriana și-ar dori să devină mamă din nou! În ciuda faptului că sunt împreună de doar două luni, ea și George par să fi realizat că au aceleași valori, aspirații și dorințe.
„O să urmeze și cununia civilă și o nuntă frumoasă cu toată lumea, dar vrem să le pregătim din timp, nu mai vrem balamuc și agitație. Da, aș avea răbdare, asta mi-am dorit tot timpul, o familie și un copil. Dacă aș avea putere aș face și zece, nu unul, dar e cam greu zece. Măcar unul și bun!", a conchis Adriana.
George locuiește în America din anul 1999
Viitorul soț al Adrianei Bahmuțeanu locuiește de o bună perioadă de timp în Statele Unite ale Americii. Cea care i-a făcut cunoștință cu vedeta a fost Carmen Harra. George activează în domeniul imobiliarelor și are un fiu din căsătoria anterioară.
Viața sa a fost marcată de o mare dramă, Fosta parteneră a murit la doar câteva luni după ce a dat naștere fiului lor.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!