Apropieri tot mai intime între Laura Giurcanu și TJ Miles! Ce gest au făcut după ce au câștigat proba

30 ianuarie 2022 21:43   PrimeTime

Apropieri din ce în ce mai intime între colegii de echipă Laura Giurcanu și TJ Miles! Faimoșii parcă nici nu mai doresc „să se ascundă” și au dat frâu liber gesturilor tandre.

Deși cei doi au explicat că apropierile dintre ei sunt colegiale, chiar și ceilalți membrii ai echipei Faimoșilor au susținut că au văzut ceva mai mult între TJ Miles și Laura Giurcanu, judecând după gesturile și privirile pe care aceștia și le împart. 

În ediția de duminică seară, 30 ianuarie, echipa Faimoșilor a fost câștigătoare, după lungi probe cu Războinicii, care i-au ținut în șah. În cele din urmă însă, Faimoșii au triumfat, bucurându-se din plin de reușita lor.

APROPIERI DIN CE ÎN CE MAI INTIME ÎNTRE LAURA GIURCANU ȘI TJ MILES

Imediat după ce au aflat verdictul, concurenții au țipat de fericire, iar printre uralele lor, Laura Giurcanu și TJ Miles au împărtășit un gest care nu știm cum va fi privit de iubitul de acasă al modelului.

La auzul veștii că au câștigat, TJ Miles s-a dus direct la Laura Giurcanu și a luat-o pe sus pe aceasta, cei doi împărtășind ulterior și un moment intim în care s-au uitat preț de câteva secunde unul în ochii celuilalt, cu subînțeles. Mai apoi, aceștia s-au luat și în brațe, simțind nevoia să celebreze victoria împreună.

Ce-i drept, TJ a luat-o în brațe la scurt timp și pe Otilia, dar și pe Emil Rengle, căruia i-a „aplicat” și o palmă la fund, într-o notă amuzantă. Totuși, parcă interacțiunile cu Giurcanu diferă însă de cele cu ceilalți colegi.

Înainte să iasă din competiție, Andreea Tonciu a fost prima care a comentat pe marginea acestui subiect, trăgând-o pe Laura Giurcanu la răspundere că are acasă un partener, însă în Republica Dominicană petrece mereu timpul în compania lui TJ.

Între cele două s-a iscat un scandal la un moment dat, Laura explicându-i Andreei că e treaba ei cu cine alege să stea în competiție și că acest lucru nu înseamnă că nu își respectă relația de acasă. Tonciu i-a spus atunci  Laurei că nu e normal să stea ore în șir în apă alături de TJ, dacă n-ar fi ceva mai mult între ei.

Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News

Mai multe