Ce s-a ales de Ana-Maria Mărgean, câștigătoarea sezonului 11 „Românii au talent”. Va apărea din nou în show-ul de la PRO TV
Ana-Maria Mărgean, câştigătoarea sezonului 11 Românii au talent, dar şi finalistă la „America's Got Talent: All Stars”, revine pe scena show-ului de la Pro TV, scrie paginademedia.ro.
La Românii au talent au început semifinalele! Ana-Maria Mărgean se va întoarce în echipa de la „Românii au talent” și va prezenta imagini din culisele show-ului, pentru a vedea cum decurg pregătirile pentru semifinalele care vor avea loc live.
Tânăra, va fi în culisele show-ului de talente, împreună cu proaspeții concurenţi. În fiecare miercuri, pe conturile de Instagram şi Tik Tok ale emisiunii, ea va dezvălui imagini în exlusivitate şi va prezenta „Magia din culise."
Cine se va mai afla alături de Ana Maria Mărgean
Alături de Ana-Maria Mărgean se va afla şi Bogdan Bolohan, coregraful emisiunii, care îi va pregăti pe concurenţi pentru show-ul live.
Ana-Maria Mărgean, despre revenirea la Românii au talent: „Extrem de bucuroasă să revin în echipă"
Ana-Mari Mărgan a mărturisit că este extrem de bucuroasă să revină în echipa de la Românii au talent și a dezvăluit faptul că a fost în America și a avut ocazia să-i cunoască pe fondatorii show-ului.
„Extrem de bucuroasă să revin în echipa Românii au talent, să cunosc personal semifinaliştii, să interacţionez cu ei când se pregătesc. Recent am fost implicată în mai multe proiecte, pe diverse scene, am fost şi în SUA unde am cunoscut membrii fondatori ai acestul show de talente internaţional.
Şi acolo şi aici m-am simţit ca într-o mare familie, iar această colaborare mă bucură extraordinar şi sper să reuşesc să transmit şi concurenţilor energia pozitivă şi bucuria pe care eu o simt făcând parte din acest proiect minunat".
Prima transmisiune cu Ana-Maria din culisele emisiunii a fost pe 26 aprilie, urmând noi apariții pe 3 mai si 10 mai, iar pe 12 mai este finala „Românii au talent”, sezonul 13.