Cea mai dureroasă eliminare de la Survivor. Toată lumea a izbucnit în lacrimi: „Mă doare și simt că ceva încă rămâne aici”
Unii au venit, alții au plecat, dar cei mai buni au rămas! Avem numele concurentului care a părăsit, miercuri seară, Survivor România. Cărțile sunt făcute, iar noi avem toate detaliile și vi le spunem și vouă!
Concurentul care părăsește Survivor România
Vă reamintim că Dan Ursa a fost cel care a câștigat cea mai recentă imunitate. După ce și-a adjudecat colanul, fostul Războinic a nominalizat-o, spre eliminare, pe Ștefania Stănilă, dar și pe Andrei Krișan.
În tabăra opusă, Andrei Krișan, Carmen Grebenișan și Ștefania Stănilă au votat-o pe Alexandra Ciomag și așa au ajuns să fie 3 nominalizări: 3 concurenți în pericol să plece acasă. Viperele Vesele au fost din nou pe fază și potrivit informațiilor exclusive pe care le-au furnizat, Ștefania Stănilă urma să fie eliminată miercuri seara, în consiliul de eliminare, deși toată lumea se aștepta să fie vorba de Alexandra Ciomag.
„Jocul de miercuri, jocul pentru comunicare (apel video cu familia), la Survivor România 2023, va fi câștigat de Krisan. Krisan ar fi trebuit să joace finala acestui joc de comunicare contra Ștefaniei, însă, din cauza unei accidentări a acesteia, finala nu s-a mai ținut. Krisan alege să împartă premiul obținut la jocul de comunicare cu Ștefania și Carmen. În avans și în exclusivitate, pentru urmăritorii paginii de instagram @viperele___vesele , vă anunțăm că, în această seară, în Consiliul de eliminare, ȘTEFANIA VA FI ELIMINATĂ!
P.S. Pentru cei care se așteptau să fie Alexandra Ciomag cea eliminată, vă reamintim că, așa cum vă informasem pe la începutul sezonului, Alexandra Ciomag a fost, alături de prietena ei, Daria, una dintre „actrițele" principale în scena toaletei de la castingul cu Guney. 😏”, a fost mesajul postat pe pagina de Instagram Viperele Vesele, făcând referire la scena în care Daria și Alexandra Ciomag au fost prinse în toaletă cu Guney, producătorul Acun Medya, la interviul final pentru plecarea în Dominicană. Despre toate aceste lucruri au vorbit tot Viperele Vesele, în luna ianuarie.
Informația avea să fie confirmată în emisiunea difuzată de PRO TV. Miercuri seară, fanii Survivor România au asistat la un consiliu plin de tensiune.
Ștefania Stănilă a fost eliminată de la Survivor România: „Mi-aș fi dorit să-mi duc visul mai departe”
După ce a aflat că pleacă acasă, Ștefania a izbucnit în lacrimi. Rugată de prezentatorul emisiunii să transmită un ultim mesaj, concurenta s-a lăsat prada emoțiilor și a spus tot ce a însemnat acest concurs pentru ea.
„Nu-mi vine să cred că visul meu se termină aici. Deși am avut astăzi o mică accidentare, după am fost la reward, am vorbit cu mama mea și m-a încărcat atât de tare încât puteam trece peste orice obstacol.
Chiar mă întristează faptul că durerea din sufletul ei este mult mai mare decât durerea propriu zisă pe care o am la genunchi. Mă doare, mă doare foarte tare pentru că simțeam că pot mai mult de atât și nu-mi pare rău de absolut nimic. Nu-mi pare rău de nimic din ce-am făcut aici și sigur așa trebuie să fie și ceva mai bun mă așteaptă acasă.
Mi-aș fi dorit să-mi duc visul mai departe. Mă doare și simt că ceva încă rămâne aici în Survivor. Nu-mi vine să cred domnul Dan, sunt împăcat cu absolut tot ce am făcut. E greu, chiar e greu, mi-aș fi dorit să ajung în ultima săptămână din marea finala și țin minte domnul Dan, prima oară când am fost la casting și v-am întâlnit pe dumneavoastră și am fost foarte onorată că v-am văzut. Flacăra de campion e încă în mine", a precizat Ștefania Stănilă după ce a fost eliminată de la Survivor România.