De necrezut cine va reprezenta Ucraina la Eurovision. Gestul care a uimit o lume întreagă în timpul războiului
Organizatorii concursului internațional muzical Eurovision au confirmat, luni, prezența și participarea reprezentanților Ucrainei la ediția din 2022, care va avea loc între 10 și 14 mai.
Simona Martorelli, producătorul executiv al Eurovision, a transmis că reprezentanții ucrainieni și-au confirmat prezența la ediția din 2022 al acestui concurs, care va avea loc în Torino, Italia.
"Este un lucru admirabil, având în vedere situaţia", a subliniat Martorelli.
Ucraina va fi reprezentată în cadrul concursului Eurovision prin intermediul Orchestra Kalush, care vor interpreta piesa "Stefania". Adresată unei mame, melodia ucraineană include muzică tradițională, iar versurile sale au în vedere întoarcerea spre rădăcini, așa cum reiese și din versul:
"Voi găsi întotdeauna drumul spre casă, chiar dacă toate drumurile sunt distruse".
Cum sună piesa Ucrainei la Eurovision 2022
Artiștii vor fi nevoiți să înregistreze un clip video, în cazul în care aceștia nu vor putea fi prezenți la eveniment, din cauza războiului care are loc în acest moment, videoclipul fiind transmis de organizatori către milioane de telespectatori din întreaga lume, potrivit AFP, citat de către Agerpres.
Pe data de 25 februarie, la o zi după ce Federația Rusă a invadat Ucraina, Uniunea Europeană de Radio și Televiziune, organizatorul concursului, a anunțat că Rusia va fi exclusă din ediția acestui an a concursului.
Alături de Eurovision, și alte competiții din domenii sportive au urmat această cale, interzicând Rusiei să mai participe la numeroase evenimente, din cauza agresiunii militare asupra Ucrainei.
Organizatorii Eurovision au transmis că tema principală a concursului din acest an va fi pacea.
Încă de la începutul invaziei, Rusia a fost complet marginalizată de către lumea occidentală, fiind complet eliminată de la mai multe evenimente și întâlniri, pe fondul invaziei ce are loc în Ucraina.
Alături de evenimentele importante, aproximativ 330 de companii din întreaga lume și-au retras serviciile din Rusia. Dintre cele mai importante, serviciul companiei Maersk, deținătoarea unui procent ridicat din transportul cargo maritim, și-a declarat plecarea de pe piața rusească, alături de alte branduri care erau importante pentru ruși.
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!