#Survivor România

Trei Faimoși, în cursa pentru eliminare! Crește tensiunea la Survivor România

24 ianuarie 2022 21:43   PrimeTime

În ediția Survivor România de luni, 24 ianuarie, Faimoșii au pierdut în jocul de imunitate colectivă împotriva Războinicilor, astfel au fost nevoiți să desemneze fiecare câte un nume din echipă, pentru părăsirea concursului. 

După ce Roxana Ciuhulescu a părăsit competiția la îndrumarea medicilor, din motive de sănătate, în urma accidentării sale la picior din cadrul concursului, un alt nume a trebuit dat de către Faimoși pentru eliminare. Cei care au avut imunitatea în această ediție au fost Laura Giurcanu și Cătălin Zmărăndescu, care s-au văzut nevoiți să facă, la rândul lor, o nominalizare directă.

Cei trei Faimoși propuși spre eliminare

În urma votului colectiv, Faimoșii au nominalizat-o în număr mare pe Andreea Tonciu, care a tot avut probleme de sănătate, la rândul ei. De asemenea, se pare că aceasta are și o dificultate de adaptare în Republica Dominicană, neputând deloc să doarmă și fiindu-i extrem de dor de fiica ei.

Din aceste considerente, Andreea a fost nominalizată pentru a pleca acasă. Vedeta TV a spus că înțelege motivele pentru care a fost propusă pentru eliminare și că respectă decizia colegilor săi.

Laura Giurcanu a votat-o în mod direct pe Otilia Bilionera, în timp ce Cătălin Zmărăndescu l-a propus pe Robert Niță. Fostul fotbalist este accidentat, la rândul său, și a susținut că știe că este în acest moment „veriga slabă” a echipei, astfel că înțelege și acceptă și el decizia colegilor săi.

Otilia a explicat că în ceea ce o privește nu se aștepta la această nominalizare din partea Laurei Giurcanu, acuzând-o pe aceasta că n-ar fi „feministă”. Doi dintre membrii echipei Faimoșilor însă, CRBL și Emil Rengle, au susținut însă că decizia Laurei a fost una corectă.

Astfel, cele trei nume propuse - Andrea Tonciu, Robert Niță și Otilia Bilionera - au fost supuse la votul publicului, rămânând la latitudinea telespectatorilor ce Faimos va pleca acasă. Acest lucru îl vom afla în ediția de marți, 25 ianuarie, în cadrul Consiliului de Eliminare al competiției Survivor România 2022!

Andreea Tonciu, probleme de sănătate la Survivor 2022

Andreea Tonciu a stat pe bară la jocurile ediției de duminică, 23 ianuarie, după ce a fost cuprinsă de o stare extremă de rău. Andreea a leșinat la propriu pe brațele mediclor veniți la fața locului pentru a-i acorda acesteia îngrijiri medicale.  

De asemenea, Andreea a avut o cădere nervoasă în emisiune, fiind adesea văzută plângând. Aceasta a explicat că nu reușește să doarmă nopțile, fiindu-i frică de orice zgomot aude, iar dorul de fiica ei o macină constant. Vedeta TV se plânge adesea și de foame, acesta fiind și unul dintre motivele invocate de TJ Miles atunci când a ales să o propună pentru eliminare. Elena Chiriac a susținut, de asemenea, că din aceste cauze Andreea nu este o „supraviețuitoare”, fiind prima care a cedat psihic.

Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!  

Mai multe