Liza Minnelli, ajutată de Lady Gaga pe scena Premiilor Oscar. Actrița e în scaun cu rotile

28 martie 2022 13:27   PrimeTime
Ultima actualizare:

Celebra actriță Liza Minnelli a bifat o apariție surpriză în cadrul Galei Premiilor Oscar din 2022, pentru a prezenta categoria „Cel mai bun film”. În vârstă de 76 de ani, vedeta se află în prezent în scaun cu rotile, însă acest lucru nu a împiedicat-o să își ia rolul în serios și să accepte provocarea Academiei.

Liza Minnelli a surprins publicul la Gala Premiilor Oscar 2022, difuzată în seara de duminică spre luni. Legendara vedetă a apărut la cea de-a 94-a ediție anuală a Premiilor Academiei alături de cântăreața Lady Gaga, ambele fiind desemnate să prezinte premiul pentru cel mai bun film.

Lady Gaga și Liza Minnelli, moment înduioșător pe scena Premiilor Oscar

Minnelli a îmbrăcat o ținută complet neagră, care prezenta doar o pată de culoare roz în zona mânecilor. Actrița s-a urcat pe scenă în scaunul său cu rotile, starea sa de sănătate nefiind una tocmai bună. întâmpinând la un moment dat și dificultăți.

Lady Gaga i-a sărit acesteia imediat în ajutor și i-a spus „Am eu grijă de tine”, înainte ca vedetele să anunțe câștigătorul categoriei „Cel mai bun film”, obținut de CODA. Celebra actriță, acum în vârstă de 76 de ani, s-a luptat cu mai multe boli de-a lungul anilor, inclusiv encefalita virală.

Filmulețul care a surprins momentul înduioșător dintre cele două dive a ajuns rapid și pe rețelele de socializare, iar fanii au comentat pozitiv reacția lui Lady Gaga, așa cum era de așteptat.

Totodată, cântăreața internațională a ținut-o de mână pe actriță în timp ce s-a adresat publicului. „Știți cât de mult îmi place să lucrez cu legendele”, a fost modul prin care Gaga și-a arătat respectul și a complimentat-o pe Liza Minnelli, pentru toată cariera impresionantă pe care o are în spate. 

Încă de când cele două și-au făcut apariția pe scenă, mulțimea a început să aplaude și să ovaționeze. „Vezi asta? Publicul, te iubește. Sunt onorată să prezint premiul final al serii alături de o adevărată legendă.”, a adăugat artista.

Citește și: Will Smith i-a dat o palmă, pe scena Oscarurilor, lui Chris Rock. Motivul ieșirii nervoase a actorului

Bună tuturor! Sunt atât de fericită să fiu aici, mai ales cu tine (Lady Gaga n.r). Sunt cel mai mare fan al tău.", i-a spus și Liza Minnelli cântăreței. Celebra actriță din musicalul Cabaret a întâmpinat probleme în a citi notițele sale de prezentator, însă Gaga a sărit rapid în ajutorul său și s-a ocupat ea și de partea Lizei.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram

Mai multe