Motivul pentru care Laura Giurcanu a lipsit din finala Survivor. Elena a cedat nervos
În marea finală Survivor România, foștii concurenți au venit să își susțină favoriții din tribune, însă telespectatorii au observat rapid că marea absentă a fost Laura Giurcanu. După ce a primit zeci de mesaje din partea urmăritorilor săi, care au fost curioși ce s-a întâmplat, Laura a explicat de ce nu a fost prezentă.
În marea finală Survivor România 2022 au fost chemați, pentru susținere morală, toți cei 27 de concurenți, Războinici și Faimoși, însă doar 25 dintre aceștia au fost prezenți. Laura Giurcanu și fostul Războinic Liviu Mihalca nu au participat în cadrul galei live, astfel că au existat întrebări.
Citește și: Marele câștigător Survivor! Alex Delea a plecat acasă cu 100.000 de euro!
Laura Giurcanu a lipsit din marea finală Survivor România
Laurei Giurcanu i-a fost simțită lipsa în finala de marți seară, 31 mai, în finala Survivor România, în special de către finalista Elena Chiriac. Cele două au legat o frumoasă prietenie în timpul competiției, numindu-se una pe alta „soră”, iar Elena spera ca aceasta să îi fie alături în marele moment.
Și telespectatorii au observat, de asemena, că Laura Giurcanu nu a fost prezentă în finala live din Republica Dominicană, astfel că aceasta a primit zeci de mesaje din partea urmăritorilor săi curioși, care s-au întrebat dacă s-a întâmplat ceva cu modelul.
Citește și: Andreea Tonciu, reacție surprinzătoare la Survivor! A sărit pe Ionuț Popa! VIDEO
Motivul pentru care Laura Giurcanu a lipsit din finala Survivor
La scurt timp după, Laura Giurcanu a ales să clarifice situația, invocând câteva probleme personale. „Elena chiar mi-a fost ca o soră acolo și mă bucur că am apucat să descopăr ce om frumos e. Cel mai mult îmi place la ea cât de onestă e.
Am râs mult, ne-am distrat. Iar Alex Delea a fost cel care, după unificare, ne-a sărit în ajutor de fiecare dată, cu orice. Era bun, altruist și sincer. Felicitări vouă, sunt sigură că a fost experiența vieții.
Din cauza unor probleme personale, nu am putut participa la finală, fiind în București. Mulțumesc pentru întrebări și griji, sunt bine.”, a scris Laura Giurcanu în mediul online.
Cu toate acestea, surprinzător este că fosta Faimoasă ar fi vizitat de curând Republica Dominicană, la data de 29 mai publicând o fotografie de acolo. Desigur, ar fi putut fi și o imagine mai veche pe care a ales să o posteze abia acum.
Elena Chiriac, cădere nervoasă la Survivor România. Și-ar fi dorit-o pe Laura aproape?
În timpul marii finale, foștii concurenți care au venit să își susțină favoriții s-au împărțit, în mod majoritar, în două tabere, unii care au scandat pentru Alex Delea, iar alții pentru Ionuț Popa.
Elena Chiriac nu i-a avut aproape decât pe Cătălin Zmărădnescu, CRBL și Roxana Ciuhulescu. Luptătoarea de taekwondo a avut la un moment dat o cădere nervoasă, după ce a văzut că foștii ei colegi se bucură că ea pierde probele, fiind dezamăgită că nu reușește să demonstreze tot ce poate pe traseu.
Elena a explicat că ea s-a simțit extrem de solitară în competiție, în special după ce singurii cu care se înțelegea, printre care și Laura Giurcanu, au părăsit show-ul.
„Pierd, sunt slabă! Îmi doresc atât de mult. Mi-a fost atât de greu, nimeni nu m-a susținut. Știi de cât timp îmi înghit plânsul? De zile întregi.
Și când plâng, parcă nu e suficient. Parcă aș plânge zile și nopți la cât de greu îmi e. De când ați plecat voi și Laura sunt singură. Și acum…tot singură. Toți sunt fericiți că am pierdut.”, a spus Elena Chiriac, în lacrimi, în finala Survivor România.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!