Personaje neașteptate la noul sezon „Te cunosc de undeva”. Cine sunt cei 16 concurenți care vor aduce umorul pe scena transformărilor

28 martie 2022 12:36   PrimeTime

Au început filmările pentru cel de-al 17-lea sezon al emisiunii Te cunosc de undeva. Telespectatorii vor avea parte de transformări spectaculoase venite din partea concurenților care urcă pe scenă. Iată cine sunt participanții din acest sezon și cine va prezenta emisiunea alături de Alina Pușcaș.

Antena 1 a anunțat că a dat startul filmărilor pentru sezonul cu numărul 17 al emisiunii Te cunosc de undeva. La spectacolul transformărilor vor participa nume cunoscute din lumea divertismentului, dar și alte persoane care s-au făcut remarcate în diferite producții marca Antena 1. 

Emi şi Cuza, Ana şi Monica Odagiu, Maria Buză şi Paula Chirilă, Alexia Talavutis şi Dima Trofim, Jazzy Jo şi Zarug, Carmen Chindriş şi Romică Ţociu, Ilona Brezoianu şi Florin Ristei şi Anisia Gafton şi Ionuţ Rusu sunt concurenții care vor urca pe scenă în acest sezon. 

Cuza și Emi

Cuza, fostul iubit al Ramonei Olaru, nu este străin scenei de la TCDU, însă pentru Emi, colegul și prietenul său, experiența este unul cu totul nouă. „Momentul când am primit invitaţia de a face echipă cu prietenul meu cel mai bun, Cuza, ne-a bucurat pe amândoi, pentru că el a mai fost acum vreo cinci ani cred", a declarat EMI. 

Citește și: Pepe, noul prezentator de la TCDU

Surorile Odagiu

Surorile Ana și Monica sunt cunoscute pentru rolurile avute în diferite filme sau piese de teatru, dar și pentru schițele comice pe care le-au realizat împreună de-a lungul timpului pe conturile paginilor personale de socializare. De această dată, vor avea ocazia să apeleze la talentul actoricesc pentru a demonstra publicului că merită să câștige marele premiu. 

Pândim de foarte mult timp acest transforming show şi ne bucurăm că în sfârşit suntem aici. Suntem entuziasmate, pentru că Te cunosc de undeva! înseamnă o experienţă completă, în care trebuie să excelezi pe toate planurile, şi ne referim aici la muzică, dans, actorie, deci nu e deloc de joacă", au declarat surorile Odagiu. 

Maria Buză și Paula Chirilă

Maria Buză a mai participat la emisiune și a reușit să-i impresioneze pe jurați prin transformările sale cu adevărat cameleonice. 

Maria Buză și Paula Chirilă, două actrițe de renume vor aduce comedia la rang de artă.

Din nou la Te cunosc de undeva!. Unii vor spune că nu mai era cazul să reapar, alții se vor bucura, iar eu îi înțeleg, deopotrivă, și pe unii, și pe alții. Părea un capitol încheiat în viaţa mea artistică, dar n-am putut rezista provocării unui duet cu Paula Chirilă. Este o actriță pe care o admir, un om de care îmi place, o mamă luptătoare, un om integru, mai pe scurt. Sigur, vom face o echipă extraordinară!", a mărturisit Maria Buză. 

Vezi și: Maria Buză, drama din spatele zâmbetului actriței

Ilona Brezoianu și Florin Ristei

Ilona Brezoianu și Florin Ristei sunt prieteni de multă vreme și un alt cuplu de concurenți care speră că va reuși să aducă zâmbetele pe chipul celor care îi vor privi din fața micului ecran. „Nu concurăm cu nimeni sezonul ăsta, noi l-am gândit ca un sezon în care vin nişte perechi de artişti, fac o găşcă mare şi se distrează. Am trecut demult de faza cu puncte şi câştigători, nu suntem ofticoşi, vrem doar să ne distrăm şi să facem momente de arătat nepoţilor!", a declarat Florin.

Anisia Gafton și Ionuț Rusu

Anisia Gafton și Ionuț Rusu, cunoscuți în mediul online pentru scenetele pline de umor pe care le creează sunt numele care completează lista concurenților. 

Mă bucur extrem de mult că particip la acest show, mai ales că voi face echipă cu Ionuţ. Este un actor de comedie foarte talentat şi un prieten bun. O să vă spun şi un secret, dar să nu-l mai spuneţi nimănui, în mod cert avem un avantaj – faptul că ne cunoaştem de ceva vreme şi ne ştim toate calităţile şi toate metehnele. Ionuţ este un om foarte muncitor şi foarte pasionat de arta aceasta de a imita şi a reproduce personaje, la fel ca şi mine, de altfel, deci zic eu că vom face echipă bună!”, a mărturisit Anisia.

Alina Pușcas va prezenta emisiunea alături de Pepe, care i-a luat locul lui Cosmin Seleși. Pepe va avea ocazia să trăiască experiența TCDU dintr-o nouă postură, după ce a fost o apariție frecvent în platou, în calitate de concurent. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram

Mai multe