Povestea emoționantă a concurentului de la „Chefi la cuțite”, care a fost pe punctul de a-și pierde viața: „Soția mă ținea de mână, s-a uitat la mine pentru că..”

4 septembrie 2023 8:54   PrimeTime

Noul sezon al emisiunii culinare Chefi la cuțite a început în acest weekend. Show-ul de televiziune nu le-a făcut cunoștință celor de acasă doar cu maeștrii în ale bucătăriei, ci și cu oameni care duc în spate povești de viață care pot sta la baza unui scenariu de film. Printre ei se numără și Samuel Diță, concurentul care a fost pe punctul de a-și pierde viața. Cum a reușit să depășească cea mai mare cumpănă a povestit chiar el, în cadrul emisiunii de la Antena 1. 

Sezonul 12 Chefi la cuțite l-a adus în atenția lui Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu pe Samuel Duță, în vârstă de 40 de ani. I-a cucerit pe cei trei jurați cu preparatul lui, dar și cu povestea de viață. La vârsta de doar 33 de ani, bărbatul a suferit un atac cerebral și un infarct. 

Samuel Diță, concurentul Chefi la cuțite care a câștigat lupta cu viața 

De mai bine de 13 ani, Samuel locuiește în Londra, acolo unde este antreprenor. Deși în prezent viața lui decurge așa cum și-a dorit și are o familie frumoasă, în urmă cu mai mulți ani era pe punctul de a încheia socotelile cu viața. 

A decis să părăsească România pentru un trai mai bun, dar în anul 2015 a suferit un atac cerebral și un infarct, rezultat al celor 76 de săptămâni muncite fără pic de odihnă. 

„A fost criza financiară. Noi am început o casă și ca tot omul, am vrut să ne îndeplinim visul. N-am reușit pentru că și-a pus amprenta criza. Și am considerat că trebuie să plecăm pentru o perioadă scurtă, însă viața a luat o altă întorsătură. Am fost nevoit să rămân acolo, să îmi aduc cei doi copii acolo, iar în 2015 când a venit băiatul nostru pe lume.

Am avut un incident pentru că am muncit din greu ca să îmi pot întreține familia. Am avut un atac cerebral și un infarct la 33 de ani! Am muncit 76 de săptămâni, fără pauză, ca să îmi pot susține familia. De la ora 8:00 dimineața până seara la ora 20:00. Și într-o bună dimineață când am vrut să mă trezesc, nu am mai putut. Aveam dureri mari de cap, s-a întors soția de la muncă și m-a găsit în pat. A sunat la Ambulanță, am fost transportat de urgență la spital unde s-a constatat că am avut un atac cerebral și un infarct.

Asta a fost doar începutul. Am fost conectat la aparate, iar ele nu au mai dat niciun semn la un moment dat, pulsul era 0. Soția mă ținea de mână, s-a uitat la mine pentru că îmi pierdusem vederea. Singurul lucru pe care mai puteam să-l simt era lacrima ei când mi-a căzut pe față. Am văzut cum mă ridic, pur și simplu! Mi-am văzut cum sufletul s-a ridicat! Mi-am văzut soția lângă capul meu, eu vedeam totul în jurul meu, dar nu fizic”, a povestit Samuel Diță, potrivit Antena 1

Mai multe