#Survivor România

Răzvan Danciu, cuvinte impresionante despre Jorge, după „Survivor România”

3 februarie 2023 11:35   PrimeTime
Ultima actualizare:

Răzvan Danciu (20 de ani), unul dintre cei mai controversați concurenți de la “Survivor România” 2023, îți aduce aminte cu emoție de competiție și chiar îi pare rău că Jorge (40 de ani), cel cu care a stat câteva zile în Exil și cu care s-a certat ca la ușa cortului, a ieșit din concurs.

Eliminat în urmă cu o săptămână de la „Survivor România” din echipa „Războinicilor”, Răzvan Danciu are numai mesaje pozitive pentru Jorge, căruia chiar i-a scris și pe Facebook și cu care încearcă să se reunească și după competiția din Dominicană.

Citește și: Răzvan Danciu, primul interviu după ce a plecat de la Survivor. Ce spune despre conflictul cu Jorge, din exil: „Nu a fost o greșeală”

„Îmi pare foarte rău că a fost eliminat Jorge, mai ales în felul ăsta. Pentru el acest concurs a reprezentat dorința lui de a reveni pe piața muzicală. Atunci când am stat în Exil cu el îmi zicea că își dorește să facă din nou muzică.

Jorge este un bărbat foarte sensibil. Am rămas mască în momentul în care m-a atacat în Consiliu. Am văzut că s-a luat și de Andreea Moromete, tot așa, că este o copilă. Avea el o problemă cu ăștia mai mici.

I-am scris deja mesaj lui Jorge pe Facebook și i-am zis că îmi pare rău că s-a terminat așa pentru el. Acum aștept să îmi răspundă. Chiar dacă ne-am certat, am rămas în relații foarte ok cu el.

În Exil mi-a dat pătura lui, pentru că eu nu aveam și îmi era frig. Doar ciorba am refuzat-o, deoarece nu voiam să îmi scoată ochii. În competiție, în trei săptămâni, am slăbit patru kilograme. Nu am fost afectat că nu mâncam, am fost afectat de dorul de casă, atât.”, a declarat, pentru Click!, Răzvan Danciu.

Vezi și: Efectiv Răzvan Danciu a fost eliminat de la Survivor. Plecarea Războinicului l-a făcut chiar și pe Jorge să plângă!

Răzvan Danciu: „Eu cred că am experimentat tot”

Tânărul „războinic” are un caracter de fier, însă ne-a mărturisit că se bucură că a revenit acasă, la familie, la părinți, la persoanele care îl iubesc sincer și necondiționat.

„Sunt foarte bine acum. Abia ieri am ajuns acasă, la părinții mei, iar ei m-au primit și m-au așteptat cu brațele deschise. Nu regret că am plecat de la Survivor. Eu cred că am experimentat tot ce se putea acolo. Am fost în Exil, am câștigat, dar am și pierdut. Am trecut prin toate sentimentele posibile. Am plecat cu gândul să câștig, dar când am ajuns acolo și am văzut ce este acolo mi-am schimbat părerea.”, a conchis pentru Click! Răzvan Danciu.

Iată și: Cine este Răzvan Danciu de la Survivor România. Are un tic verbal care i-a enervat pe fanii emisiunii!

Răzvan Danciu, război cu Jorge la „Survivor România”

Conflictul dintre Jorge și Răzvan a început încă din primele zile ale show-ului, după ce au fost nevoiți să stea amândoi câteva zile în Exil. Atunci, tânărul a încercat să îi zică cântărețului că echipa “Războinicilor” este mult mai puternică decât cea a “Faimoșilor”, lucru care l-a deranjat la culme pe Jorge. Lipsa hranei, dar și a condițiilor, în general, l-au determinat pe acesta să îi dea doar o lingură de mâncare „războinicului”, fapt ce a generat alte discuții între ei.

„Mi se pare că Jorge joacă două roluri diferite. De față cu mine este total altfel. Acum, este total altfel. Ceea ce numește el că l-am înțepat a fost efectiv că am spus că Războinicii sunt mult mai tari și că m-am bucurat că eu am adus primul și ultimul punct. (…) Mă lași să vorbesc? Explicam, mă lași te rog? La 20 de ani, am mai multă educație decât tine”, a spus Răzvan Danciu, în cadrul emisiunii, despre Jorge.

Tânărul controversat este din satul Gălăuţaş-Pârău din judeţul Mureş, însă s-a mutat de câțiva ani în București.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe