Scene ireale la Românii au talent. Mihai Bobonete a urcat pe scenă și a jignit un concurent: „Păi vezi, bă, că ești prost?”

18 martie 2023 10:47   PrimeTime

Marius Bircea și Vică Custură au venit vineri la Românii au talent pentru a impresiona juriul. Pentru că seamănă izbitor cu cele mai celebre personaje din serialul Las Fierbinți, respectiv, Bobiță și Firicel, au avut „cale liberă” către inima lui Bobonete. Deși prestația artistică a lăsat de dorit și nu s-a concretizat în mari laude, cei doi măcar au reușit să stârnească râsul. 

Marius Bircea și Vică Custură au venit la Românii au talent în rolurile Firicel și Bobiță din Las Fierbinți. Semănau destul de tare, iar Bobonete a fost impresionat, atunci când i-a văzut pe cei doi intrând în scenă. Concurenții au reprodus o scenă din Las Fierbinți, după care „Bobiță” cel „fals” din Las Fierbinți a recitat o poezie. Amuzat de moment, dar neimpresionat de prestația celor doi, Mihai Bobonete s-a ridicat de la masa juriului și a mers direct pe scenă. I-a luat pălăria din cap concurentului și a început el un număr în toată regula. 

Bobonete l-a jignit pe concurentul de pe scenă

Fără să se mai abțină sau să aibă vreo reținere, Mihai Bobonete l-a jignit pe Bobiță cel „fake” din Las Fierbinți, totul într-un număr amuzant care a stârnit râsul publicului. 

„Ce să zic, semeni foarte bine cu personajul. Cred că ar fi fost un moment fain dacă ai fi învățat monologul ăsta la care eu m-am chinuit două zile.

Dă-mi puțin pălăria, ca să îți spun ce ți-ar zice Bobiță: Păi vezi bă că ești prost. Vii așa la Românii au Talent și spui poezii d-astea. Și tu Firicele la fel.

Te-ai luat după prostul ăsta să vii aici să te vadă toată țara. Când o afla nevastă-ta, să vezi ce bușumeală îți dă”, a spus Mihai Bobonete, în aplauzele tuturor. 

Din păcate, cei doi concurenți nu au trecut în etapa următoare, întrucât numărul lor nu a impresionat. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Mai multe