De câte ori face sex pe lună cea mai frumoasă jucătoare de tenis. Răspunsul i-a uimit pe toți
Jucătoarea spaniolă de tenis din Spania, Paula Badosa (25 de ani, numărul 42 WTA), a făcut recent o serie de dezvăluiri surprinzătoare despre viața ei personală.
Baula Badosa: „Stau bine în ceea ce privește viața sexuală”
În cadrul emisiunii „La Resistencia” (n.r.- Rezistența), de pe canalul Movistar Plus, a cărei gazdă este David Broncano, fostul ei iubit, a fost întrebată cât de activă este din punct de vedere sexual.
Spre surprinderea tuturor, Paula Badosa a fost neașteptat de sinceră, fără să-i pese nicio secundă că îl are în față pe nimeni altul decât fostul ei iubit.
„Stau bine în ceea ce privește viața sexuală. Sexul face parte din pregătirea fizică. Pot spune că stau bine la acest capitol”, a declarat Paula Badosa, potrivit Marca.
Cum stă din punct de vedere financiar
Apoi, fostul ei iubit a întrebat-o pe Paula și cum stă din punct de vedere financiar, iar jucătoarea a replicat cu foarte mult umor că: „Mereu mi-am dorit foarte mult să îmi pui această întrebare.
„Întotdeauna am spus că visul și scopul meu este să am mai mulți bani decât tine în cont. Într-un final, pot spune că am realizat acest lucru”, i-a spus Paula lui David.
Un meci de box al declarațiilor amuzante
De fapt, toată emisiunea a fost un mare „box” de declarații, una mai savuroasă decât alta între Paula Badosa și David Broncano.
Prezentatorul a profitat de fiecare ocazie să-și pună fosta iubită în dificultate, dar nici ea nu s-a lăsat mai prejos.
„Te-am cunoscut când erai pe locul 90 WTA și apoi ai ajuns pe 2, într-un an și jumătate. Nu vreau să zic că e meritul meu, tu ești geniul, dar cred că te-am antrenat și eu”, i-a spus moderatorul.
„Ar trebui să-ți dau un procent, 0.5%”, a replicat, cu umor, jucătoarea din Spania, spre bucuria fanilor, care au „înroșit” butonul pentru like și au lăsat o sumedenie de comentarii în social media.