Novak Djoković are „undă verde” la US Open. Anunțul făcut din SUA

Ultima actualizare:

Novak Djoković revine, în sfârșit, la US Open, competiție de la care a lipsit, în 2022. Jucătorul în vârstă de 35 de ani, de altfel și liderul clasamentului ATP, a primit vești grozave din Statele Unite ale Americii: acesta va putea participa în competiție, în condițiile în care, din 11 mai, guvernul american renunță la obligația de vaccinare împotriva COVID19, impusă altor cetățeni, decât cei americani, pentru a intra în SUA. 

Novak Djoković, numărul 1 ATP (FOTO: Getty Images)
Novak Djoković, numărul 1 ATP (FOTO: Getty Images)

Astfel, sârbul e așteptat să participe la US Open, turneu care ia startul pe 28 august. Ediția trecută s-a desfășurat fără Novak Djoković, dat fiind că regulile prevedeau participarea doar acelora vaccinați, iar liderul mondial al tenisului masculin a refuzat să se conformeze. Nici în prima parte a acestui an nu a avut mai mult noroc: deși a încercat să intre pe teritoriul american și a solicitat o autorizaţie specială din partea autorităţilor americane pentru a putea juca în luna martie la turneele ATP Masters 1.000, de la Indian Wells (California) şi Miami (Florida), inițiativele sale n-au avut succes.

A ratat o mulțime de turnee pe tărâm american

Revenind la anul trecut, Novak Djoković a ratat și Australian Open, după ce a fost deportat din același motiv, al nevaccinări. Sârbul a afirmat că preferă să rateze chiar și turnee de Grand Slam, decât să se vaccineze împotriva COVID19.
Dincolo de restricțiile pandemiei, jucătorul sârb este legat de teritoriul american, dat fiind faptul că trei dintre cele 22 de titluri de Grand Slam din palmaresul său s-a petrecut în Statele Unite ale Americii, impunându-se la US Open la edițiile din 2011, 2015 și 2018. La nivel general, Novak Djoković se află pe primul loc în clasamentul titlurilor de Grand Slam câștigate, fiind la egalitate cu Rafael Nadal. Ierarhia este completată de elvețianul Roger Federer, care numără 20 și care s-a retras, între timp, din „sportul alb”.  

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William  sursa foto   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
nadia bela jpg
nationala romania jpg
alibec bataie kosovo jpg
mircea lucescu jpg
Nita romania jpg
Ana Bogdan (EPA) jpg
Radu Dragusin (Sportpictures) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net