Simona Halep se pregătește să revină pe terenul de tenis? „Ce se întâmplă în ultimele zile este destul de clar”
Simona Halep (31 de ani, 54 WTA) are mari șanse de a reveni în circuit, în mai puțin de o lună de zile. Deși sportiva este suspendată din toamna anului trecut, jurnaliștii de la Le 10 Sport sunt de părere că verdictul de la Sports Resolutions, în urma scandalului de dopaj cu Roxadustat în care tenismena este implicată, va fi unul favorabil ei.
În toamna anului 2022, Simona Halep a fost depistată pozitiv la testul antidoping efectuat la US Open. De atunci, tenismena nu a mai susținut niciun joc de tenis și, mai mult decât atât, a ajuns pe poziția 54 WTA, fiind cea mai slabă clasare a ei din ultimii 10 ani.
Tenismena poate reveni în circuit în mai puțin de o lună
Cazul de dopaj al Simonei Halep a fost o veste neplăcută pentru lumea tenisului. Deși de aproape un an de zile nu a mai disputat un meci oficial în WTA, jurnaliștii francezi sunt de părere că decizia Tribunalului de la Londra va fi una corectă.
De asemenea, ultimele imagini apărute cu Simona Halep o ilustrează antrenându-se din greu, ceea ce a sporit încrederea că aceasta va reveni, curând, pe terenul de tenis.
„Având în vedere statutul ei de fostă mare campioană, cazul de dopaj al Simonei Halep este o veste proastă pentru tenis.
Dar având în vedere reputația pe care ea și anturajul ei o au în circuit, nu există nicio șansă să fi luat cea mai mică substanță dopantă.
De la suspendare, Simona Halep nu s-a oprit niciodată din antrenamente. Dar ce se întâmplă în ultimele zile este destul de semnificativ: videoclipurile apar mult mai rapid și românca se antrenează din greu. Cu atâtea indicii, credem că s-ar putea întoarce într-o lună”, a scris publicația internațională amintită mai sus.
Simona Halep: „Am dreptul la o audiere rapidă”
Pe data de 24 mai a anului în curs, după ce au fost amânate din nou audierile, Simona Halep și-a expus dezamăgirea față de atitudinea ITIA, menționânt că „spune public un lucru și face altceva în privat”, precizând că în nenumărate rânduri a solicitat să fie audiată, fapt care a fost amânat de către organizație.
„Sunt încă o dată extrem de șocată și dezamăgită de atitudinea ITIA. Deși ITIA, prin reprezentantul Nicole Sapstead a comunicat public acum 3 zile că ITIA ‘își menține angajamentul de a judeca cazul doamnei Halep într-o manieră empatică, eficientă și în timp util’, în același timp ei cereau oficial Tribunalului să-mi amâne audierea… pentru a treia oară.
ITIA spune public un lucru și face altceva în privat, am cerut în repetate rânduri să fiu audiată și ITIA a încercat în mod repetat să întârzie asta. Când se va opri? Întreb acest lucru încă o dată. Am dreptul la o audiere rapidă, să acționeze în acest fel este împotriva drepturilor mele.”, scria Simona Halep în mediul online, pe 24 mai.