Lovitură de teatru în cazul Simonei Halep. A scăpat de acuzații? Ar putea participa la US Open
Simona Halep (31 de ani, 55 WTA), care este suspendată pentru dopaj, apare pe lista participanților la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, care are loc între 28 august și 10 septembrie.
Deși Halep nu a făcut până acum niciun anunț oficial în acest sens, organizatorii de la US Open au publicat lista participanților în cursul zilei de miercuri, cu 24 de ore mai târziu decât era stabilit inițial.
Halep ar putea juca la US Open
Numele Simonei Halep apare pe listă, cu un asterisc, care arată că sportiva este suspendată provizoriu pentru dopaj. Dar, organizatorii turneului au adăugat-o recent acolo, pentru că în prima instanță nu era.
Audiată în cazul ei de dopaj la finalul lui iunie, Halep trebuia să primească un verdict pe 13 iulie. Termenul a expirat, dar decizia instanței a întârziat să apară.
Prezența Simonei Halep pe lista cu participanții de la US Open arată că un verdict este aproape să apară și că i-ar putea fi favorabil româncei.
Este prima dată când apare pe lista participantelor la un turneu, anul acesta.
Important de precizat este și faptul că în 2023, deși era tot suspendată provizoriu, Simona Halep nu a apărut pe lista participanților la niciun alt turneu.
Nu a mai participat la niciun turneu de aproape un an
Simona Halep este suspendată provizoriu încă din luna octombrie a anului trecut din cauza unui test anti-doping picat chiar la US Open, unde în 2022 a ieșit din primul tur, după o înfrângere la Daria Snigur.
În aceeași zi, Simona Halep a publicat pe rețelele sociale, după multă vreme, un clip video în care apare la un antrenament de tenis, scrie digisport.
În septembrie, cu o lună înainte să vină anunțul suspendării provizorii, Simona Halep transmitea că nu va mai concura în sezonul 2022, pentru că are nevoie de o perioadă mai lungă de recuperare după operația la nas suferită.