David Popovici, primul mesaj pentru românii care l-au susținut: „Mă simt mai puternic ca niciodată!”
David Popovici dă dovadă, grațios, de faptul că nu este doar un mare sportiv, ci și un om demn de admirat. La scurt timp după ce s-a clasat pe locul 6 la Campionatul Mondial de Natație din Fukuoka, acesta a dorit să le transmită susținătorilor săi un mesaj, prin intermediul rețelelor de socializare.
Tânărul a fost criticat de anumiți români, pentru faptul că nu a reușit să vină acasă cu medalia de aur. La CM din Japonia, David Popovici s-a clasat pe locul 6 la proba de 100 de metri liber și pe locul 4 la la 200 m liber, fiind considerat în continuare unul dintre cei mai buni sportivi din lume.
David Popovici, mesaj de mulțumire susținătorilor săi
Recent, pe contul său de Facebook, David Popovici a postat un mesaj de mulțumire adresat persoanelor care l-au susținut, indiferent de rezultatele obținute.
„Vă mulțumesc vouă, celor care m-ați susținut și mă susțineți în continuare, celor care ați urmărit Campionatul Mondial. Am învățat acum cât de importantă e susținerea voastră, în vremuri și mai puțin bune, pentru că binele e în general celebrat la concursuri.
E cea mai bună ocazie pentru mine acum să le transmit tinerilor și copiilor care mă urmăresc că nu există magie, există doar antrenament și efort constant pentru a-ți atinge țelul.
E complet normal și uman să nu-ți iasă întotdeauna. Chiar prefer să fiu un sportiv complet, care să știe să gestioneze suișurile și coborâșurile carierei imprevizibile pe care ți-o aduce sportul, prefer să fiu asta decât un robot care știe doar să câștige. Consider că aceste experiențe mă fac mai puternic.”, a transmis David Popovici.
David Popovici: „Iubesc ceea ce fac!”
Sportivul a mărturisit că evenimentele din ultimul timp au fost unele solicitante pentru el. De asemenea, a precizez că experiența din Japonia l-a ajutat să înțeleagă ce înseamnă, de fapt, curajul și asumarea.
„A fost cel mai intens an din viața mea, de la recordul mondial, până la BAC, până la Fukuoka. A fost un an haotic, bizar, dar am izbutit. Cred că acum e o oportunitate foarte bună pentru mine să înțeleg curajul și asumarea.
Ține numai de mine cum reacționez când întâmpin obstacole în drumul meu. Doar asta pot controla. E un proces, iar eu sunt aici să învăț.
După cum văd eu lucrurile acum, am două variante. Prima: las ceea ce s-a întâmplat să mă demoralizeze și să mă țină în loc. A doua: las ce s-a întâmplat să mă motiveze. Voi alege varianta a doua, bineînțeles. Iubesc ceea ce fac, ăsta e sportul, asta e lumea reală, nu am cum să câștig întotdeauna, îmi pare rău dacă vă așteptați la altceva.
Aș vrea să închei cu un citat al lui Earl Nightingale:
«Nu renunța niciodată la visul tău doar pentru că îți va lua timp să-l atingi. Timpul trece oricum»
Plec de la concursul ăsta cu ceva extraordinar de valoros, ceva ce am simțit și când am încheiat Jocurile Olimpice din Japonia. Sunt extrem de motivat, mă simt mai puternic ca niciodată. Trebuie să iau o vacanță acum, să am grijă de corpul și de psihicul meu, dar abia aștept să mă întorc la antrenamente.
Vreau să fiu din nou cel mai rapid înotător din lume, cel mai bun, pentru că mă simt mai puternic ca niciodată”, a încheiat David Popovici, pe Facebook.