Dan Petrescu, pus la punct de propria mamă, după cearta cu Hagi: „La 80 de ani, stă să mă vadă pe mine că-mi dau viața”

31 mai 2023 16:58   Fotbal intern
Ultima actualizare:

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a mărturisit, astăzi, într-o conferință de presă, că și-a cerut scuze fața de Gheoghe Hagi și directorul sportiv de la Farul Constanța, Zoltan Iaşko.

La finalul partidei CFR Cluj - Farul Constanța 1-2 de acum 2 zile, s-au petrecut scene fără precedent. Dan Petrescu a intrat pe teren și s-a luat mai întâi de jucătorii Farului. Apoi, „Bursucul” s-a întâlnit cu Gică Hagi, pe care inițial l-a felicitat pentru victorie.

Dar, câteva secunde mai târziu, antrenorul CFR Cluj și-a schimbat complet comportamentul și a început să-l certe pe Gică Hagi, care a zâmbit ironic. Apoi, el a avut o conversație aprinsă cu Zoltan Iașko. Cei doi au părut că vor să se ia la bătaie.

Mama lui Dan Petrescu a fost cea care i-a „băgat mințile în cap”

În conferința de presă de astăzi (nr. miercuri, 31 mai), antrenorul Dan Petrescu a spus că cel mai tare l-a afectat reacția mamei sale la ce s-a văzut la televizor.

„După meci mi-a fost chiar rău. Sănătatea mea e mai importantă. Dar e clar că am greşit, mi-am şi cerut scuze faţă de Hagi şi de Iaşko, i-am sunat. Sunt foarte multe care s-au adunat, dar n-aveam voie să fac ce am făcut.

Cel mai supărat sunt că mama mi-a zis: ‘Ce faci, mamă? Vrei să mori pe teren?’. Săraca, la 80 şi ceva de ani stă să mă vadă pe mine cum îmi dau viaţa pe teren. E o greşeală de-a mea, în primul rând trebuie să mă gândesc la sănătatea mea.

Dar aşa sunt eu mai ales când pierd câteodată îmi pierd controlul. Am avut tensiune după meci. Sper să nu se mai întâmple şi regret tot ce am făcut. Am vorbit cu Gică de trei ori cred până astăzi.

Noi când eram jucători cu Popescu şi cu Hagi ne înjuram mereu şi ne certam. Nu ne vorbeaam poate o zi – două, dar ne reveneam. Acum la fel, m-am certat cu el... Ce o prietenie de o viaţă se strică într-un meci?”, a spus Petrescu.

Ce a declarat Zoltan Iașko, după meci

După incidentul petrecut pe teren, Oficialul "Marinarilor" a vorbit despre nu s-a văzut la televizor. 

„Petrescu m-a înjurat, că de ce ne-am dat viața și am jucat pentru Craiova. Asta spunea pe teren, că am jucat noi pentru Craiova. I-am zis să se bucure că s-a calificat...

La ce se aștepta? Noi jucăm pentru noi, asta e mentalitatea dată de Hagi, că e antrenament, că e meci amical. Asta se implementează la Farul. Asta e mentalitatea. Tu, Dan Petrescu, să vorbești așa? Ești prieten cu Popescu, cu Hagi. Chiar așa lipsă de respect?

Noi, acum câțiva ani de zile, ne-am întâlnit cu toții pe final de sezon, dar n-am scos niciun cuvânt despre meciul direct. Așa e corect. Am făcut 0-0 și nu ne-am calificat în play-off.

Jos pălăria în fața lui Hagi pentru ce face la club, cu jucătorii, cu toată lumea. E simplu, totul 100% pe teren. Hagi le spune mereu jucătorilor «Învățați să câștigați! Să vă luptați. Nu ne interesează de alții».

N-au mai fost probleme la vestiare cu Dan Petrescu. S-au băgat bodyguarzii și l-au liniștit. Dar arbitrul ar fi trebuit să îi dea cartonaș roșu din timpul jocului. La orice, se arunca, gesticula, trăgea, reproșa.

Tu, care ai reprezentat țara, ești antrenor mare, nu poți ajunge în halul ăsta! Sunt dezamăgit de comportamentul lui Dan Petrescu. E normal ca antrenor să-ți dorești să câștigi, și Hagi se enervează când pierde, dar niciodată nu a reproșat adversarului că a luptat”, a declarat Zoltan Iașko pentru GSP.ro.

Mai multe